Galaţi
Actualitate

Bătaie în trafic, la Galaţi. Un şofer a spart cu o bordură geamurile altei maşini, scandalagiii au fost săltaţi de poliţie

Doi şoferi din Galaţi, cu vârste de 34 şi, respectiv 44 de ani. şi-au împărţit pumni şi picioare în trafic, sub ochii îngroziţi ai trecătorilor. Sesizaţi prin 112, poliţiştii au intervenit şi i-au dus pe cei doi la audieri.

În cursul zile de joi, în jurul orei 13.50, polițiștii Secției 3 Poliție Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, pe strada Iasomiei, din municipiul Galaţi, are loc un conflict între două persoane, care se agresează reciproc.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat doi bărbați, de 44 și 34 de ani. Din verificări, a rezultat că cei doi s-au intersectat în trafic cu autoturismele pe care le conduceau și, pe fondul unui conflict mai vechi, s-au agresat reciproc.

S-a stabilit, de asemenea, că bărbatul de 34 de ani ar fi spart cu o piatră parbrizul, luneta și unul dintre geamurile laterale ale autovehiculului aparținând celeilalte persoane, scrie Monitorul de Galaţi.

Cei doi au fost conduși la sediul Poliției, pentru audieri, iar în cauză, a fost întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe.

blank