militari belgieni
Actualitate

Aproximativ 300 de militari belgieni s-au alăturat forței de reacție rapidă a NATO dislocată în România

300 de militari belgieni s-au alăturat forței de reacție rapidă a NATO dislocată la Mihail Kogălniceanu. Ei se alătură soldaților români, americani, francezi, italieni, olandezi și germani aflați deja la bază militară.

Pe de altă parte, aflat la Constanța, ministrul Apărării, Vasile Dîncu susține că drona prăbușită în Bistrița-Năsăud nu avea armament la bord, dar că proveniența este cu certitudine rusească.

Cei 300 de militari au intrat deja în componența forței de intervenție rapidă dislocată de NATO la baza Mihail Kogălniceanu. Ministrul apărării din Belgia condamnă ferm invadarea Ucrainei de către Rusia.

Ludivine Dedonder, ministrul apărării al Regatului Belgiei: ”Această invazie reprezintă o violare flagrantă a integrității și suveranității Ucrainei. Continuăm să condamnăm acest lucru în cei mai duri termeni. Rusia a ales să atace state vecine care nu reprezintă o amenințare și să producă victime și pagube materiale”.

Ministrul român al Apărării Naționale afirmă că în acest moment România este asaltată de informații false despre războiul din țara vecină.

Vasile Dîncu- Ministrul Apărării: ”Strategia de propagandă a Rusiei care încearcă să atingă toate straturile societăților europene și mai ales a celor din această zonă au lansat fake newsuri prin care România ar avea pe teritoriu ei avioane din Ucraina sau că un avion și un elicoper românesc ar fi fost atacate de flota antiaeriana din Urcaina toate acestea sunt fake-newsuri”.

Pe de altă parte, în scurt timp ar trebui finalizat și raportul privind drona prăbușită la Bistrița.

Vasiel Dîncu, Ministrul Apărării: ”Nu a conținut explozibili sau altceva, era o zonă doar de cercetare informare. Încercăm să studiem împreună cu vecinii noștri de unde venea. Singurul lucru cert este că este de proveniență rusă”.

În acest moment, la Mihail Kogălniceanu sunt soldați români, americani, francezi, italieni, olandezi, germani și belgieni.

blank