Alertă maximă la granița cu România
Actualitate

Alertă maximă la granița cu România. Porneşte un nou război?! Armata e gata de invazie

Alertă maximă la granița cu România! Noi tensiuni au fost declanșate între Serbia și Kosovo. Sute de sârbi kosovari s-au revoltat, sâmbătă, 10 decembrie, făcând baricade pe un drum din nordul Kosovo, blocând traficul spre punctele de trecere a frontierei cu Serbia. Reacţia imediată a preşedintelui Serbiei arată că riscul de război este foarte mare.

Şoc total chiar lângă România! Serbia este gata să-şi trimită soldaţii în Kosovo.

Alertă maximă la granița cu România Serbia va cere NATO să îi permită să trimită în Kosovo efective ale Poliţiei şi Armatei sârbe, o decizie în conformitate cu prevederile unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU, ce a pus capăt războiului din Kosovo din 1999, a declarat, sâmbătă, 10 decembrie, preşedintele Aleksandar Vučić, potrivit Rador.

Sute de sârbi kosovari au blocat traficul spre trecerea frontierei cu Serbia

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Belgrad, șeful statului sârb a precizat că va face această solicitare prin intermediul unei scrisori pe care o va adresa comandantului forţei NATO KFOR, chiar dacă are certitudinea fapului că cererea îi va fi respinsă.

Afirmaţiile lui Aleksandar Vučić au fost făcute la scurt timp după o serie de incidente dintre autorităţile kosovare şi sârbii care dețin majoritatea în nordul Kosovo.

Sute de sârbi kosovari au ridicat, sâmbătă, 10 decembrie, baricade pe un drum din nordul Kosovo, blocând traficul spre punctele de trecere a frontierei cu Serbia, a anunţat Poliţia, citată de AFP.

În acest context, camioane, ambulanţe şi utilaje agricole au fost aduse pentru a sabota circulaţia, pe fundalul unor tensiuni marcate în ultimele zile de explozii, focuri de arme şi un atac care a vizat o patrulă a poliţiei. În urma acestui atac, un poliţist kosovar a fost rănit.

Preşedintele din Kosovo, Vjosa Osmani, a afirmat că a decis amânarea alegerilor locale pentru 23 aprilie
Conform presei locale, protestatarii minorităţii sârbe din Kosovo sunt nemulțumiți de arestarea unui fost poliţist etnic sârb, care este bănuit că a fost implicat în atacuri împotriva unor poliţişti kosovari.

Alarme au răsunat în mai multe oraşe populate majoritar de sârbi din nordul Kosovo, pentru a transmite un semnal de începere a protestului de sâmbătă, 10 decembrie. Protestatarii au explicat, relatează sursa citată, că ei vor să împiedice „transferul la Priştina” a fostului poliţist arestat.

Ministrul kosovar de Interne, Xhelal Svecla, a afirmat că fostul poliţist este unul dintre cei doi suspecţi arestaţi după atacurile împotriva unor patrule de poliţie din ultimele două zile.

Tensiunile s-au declanșat după decizia autorităţilor kosovare de a organiza pe 18 decembrie în localitățile cu majoritate sârbă alegeri locale, pe care principalele partide sârbe au anunţat că le vor boicota. La scurt timp după ridicarea baricadelor, preşedinta Kosovo, Vjosa Osmani, a afirmat că a decis amânarea alegerilor locale pentru 23 aprilie.

blank