Social

Taximetristii verificati de politie in cinci dintre orasele tarii

Poliţiștii au desfășurat o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului în regim de taxi în zona a cinci aeroporturi internaționale.

Taximetristii verificati de politie in cinci dintre orasele tariiLa data de 24 martie, Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim ,,taxi”, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Activităţile s-au derulat pe parcursul a două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport.

Pe parcursul activităţilor desfăşurate, echipele de control au verificat 152 de autovehicule şi au aplicat 47 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.620 de lei.

Din totalul sancţiunilor aplicate, 36 au vizat încălcări ale normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 8 sancţiuni au fost aplicate pentru încălcări ale Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 3 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea altor acte normative.

Poliţiştii au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, care acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

De asemenea, în urma neregulilor constatate, a fost reţinut un permis auto și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

La activitate au participat şi jandarmi.

Poate isi unesc fortele de a dizolva taximetristii pirat din toata tara, ar fi minunat pentru toti dintre noi, basca ca sunt licente pe cate 3-4 masini, plus ca iau tot felul de oameni batrani care nu se uita cat este tariful pe km si platesc foarte mult.

Acel batran poate sa fie parintele sau bunicul tau, sau al meu.

blank