Soţia şi fiica lui Dinu Patriciu, război cu dosare penale. Dana Patriciu, soţia defunctului miliardar le acuză pe fiica acestuia, Ana, dar şi pe amanta Melanie Chen că i-au furat bijuterii, genţi şi haine în valoare de peste 300.000 de euro. Dana Patriciu cere ca fiica şi amanta să fie urmărite penal.

ana_34597000

Războiul a început în toamna anului 2012, când Dana Patriciu a depus o plângere la procurori cu privire la faptul că din locuinţa din Snagov i-au dispărut mai multe bunuri, informează România TV. Era vorba de bijuterii, haine, ceasuri şi genţi de firmă, toate în valoare de peste 300000 de euro.

Dana Patriciu susţine că de vină pentru aceste dispariţii ar fi fiica lui Dinu Patriciu, dar şi cea care i-a fost parteneră omului de afaceri în ultimii ani din viaţă, Melanie Chen. La acel moment toată lumea a fost la poliţie pentru declaraţii, după aceea dosarul s-a mutat pe masa procurorilor care au descoperit că nu există motive pentru începerea urmăririi penale.

Dana Patriciu nu s-a lăsat şi a continuat acest demers în instanţă, iar acum judecătorii trebuie să tranşeze această cauză într-un fel sau altul.

Citeste si...  Dinu Patriciu si femeile din viata sa.