Zece mii de tineri, mobilizați pe Facebook, au declanșat o nouă Revoluție. Copiii protestatarilor de acum 24 de ani au strigat, din nou, „Jos Comunismul”.

clipboard01_313-465x390

În urma unui anunț de câteva rânduri pe Facebook, mii de oameni au ieșit în stradă, duminică seara, pentru a se solidariza cu românii din străinătate care stăteau la cozi imense pentru a vota.

Anunțul dădea ca loc de întâlnire Piața Universității. Treizeci de minute mai târziu de ora stabilită, trei mii de tineri porneau în marș către sediul Guvernului. Scandau veseli și erau optimiști. Cereau alegeri libere, drept la vot pentru compatrioții din străinătate și scandau sistematic „Libertate, libertate!”.

Pănă în 40 de ani, tineri școliți, inteligenți, inventivi și îmbrăcați bine, au parcurs distanța ordonat, flancați de polițiști și jandarmi. La un moment dat, coloana s-a oprit la culoarea roșie a semaforului.

Spectatori străini

Un miting civilizat, care s-a desfășurat fără niciun fel de incident. Un japonez, impresionat de marea de oameni care se îndrepta către Guvern, filma, mândru, demonstrația. Întreba un protestatar cam câți oameni sunt pe stradă și continua să înregistreze tinerii care scandau și fluierau neîncetat pe tot traseul.

Protestatarii aveau steaguri tricolore în dotare în care se înfășurau, cântau și improvizau diverse sloganuri. „România nu uita și Diaspora e a ta”, „Vrem alegeri libere”, „Ole, ole…Victor Ponta nu mai e”, „DNA vine să vă ia”, „Jos comunismul”.

clipboard05_18

Placardele pe care le purtau aveau și ele mesaje explicite: „Votul trebuie permis la Londra și la Paris”, „Lăsați Diaspora să voteze”, „E timpul să ceri azil în Teleorman”. Aproape toți, din cinci în cinci minute, își verificau telefoanele mobile. Intrau pe Facebook, își făceau fotografii și postau impresii despre ceea ce se întâmplă pe stradă. Erau deja 5.000…

Cu cățel, cu purcel…

Familii întregi au ieșit în stradă. Mame cu copii în cărucioare își cereau dreptul la vot pentru românii plecați departe și blocați în jurul ambasadelor pentru a vota.

clipboard03_61

În fața Guvernului au cerut „Demisia” și tot acolo au aflat primele rezultate ale votului. „S-a anunțat egalitate la televizor”, a precizat un tânăr la o portavoce. „Nu plecăm!”, s-a scandat îndelung. Într-un final, coloana s-a urnit către sediul PSD. Două afișe electorale prin care candidatul social democrat ne garanta că nu taie pensiile au fost coborâte de pe un stâlp, în uralele mulțimii.

Au încins o horă pe afișul tăvălit și au plecat spre partid. Planul a fost zădărnicit de un baraj al forțelor de ordine. Câteva sute de jandarmi complet echipați și pregătiți de confruntare au blocat bulevardul cu un gard de oțel și mai multe camioane. Protestatarii s-au arătat nemulțumiți de noua situație, dar nu au răspuns la provocări. Au început să cânte imnul național „Deșteaptă-te române”, după care au făcut cale întoarsă, în timp ce scandau „Universitate, Universitate”.

clipboard04_31

Votul care unește

Între timp, numărul demonstranților s-a dublat, fiind aproximativ 10.000 de oameni în stradă. Protestatarii treceau printre mașini, iar șoferii claxonau – încurajări tipice competițiilor sportive. O mare de oameni scanda neîncetat: „Noi am votat, nu am pontat” și „PSD, ciuma roșie”.

Mulți dintre protestatari au venit cu biciclete. Te-ai fi așteptat ca odată cu ultimul metrou să ia sfîrșit și demonstrația de la Universitate, la fel cum s-a întâmplat cu alte proteste similare din anii trecuți. Ultimul metrou de la Universitate a plecat la fel de gol cum a venit, tinerii au refuzat să plece din Piață.

Cu puțin înainte de miezul nopții, noul președinte, Klaus Iohannis, a venit în Piața Universității. A stat aproximativ o jumătate de oră, în aplauzele oamenilor prezenți.

În jurul orei 2.00, miile de oameni au părăsit zona fără niciun incident. Proteste similare au avut loc și în alte orașe importante din țară. În Târgu Mureș, Oradea, Sibiu, Iași, Timișoara și Arad au ieșit în stradă mii de tineri care au cerut prelungirea programului de vot pentru românii din străinătate.

Citeste si...  Dosarul lui Mitrea, amânat pentru 13 iunie