„Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei prezidenţiale. A luat bani pentru a interveni la Cotroceni”

  referat dna mircea basescu

Procurorii DNA apreciază în referatul prin care cer arestarea lui Mircea Băsescu, acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, că fratele președintelui Traian Băsescu s-ar fi folosit de calitatea sa de membru al familiei prezidenţiale pentru a da credibilitate afirmațiilor cu privire la influenţa pe care ar putea-o avea asupra magistraţilor care instrumentau dosarele lui Sandu Anghel.

„În cursul lunii martie 2011, martorul denunţător Anghel Florin, împreună cu Anghel Fănica, mama denunţătorului, i-au remis lui Băsescu Mircea suma de 250,000 euro, în schimbul promisiunii celui din urmă că va interveni la Preşedintele României pentru a-l determina să dispună graţierea individuală a condamnatului Anghel Sandu, zis Bercea Mondialu, precum şi pentru a interveni pe lângă procurori şi judecători în vederea cercetării în stare de libertate a arestatului preventiv Anghel Sandu. Deşi inculpatul Marian Căpăţână Adrian afirmă în declaraţia sa că a primit suma de 600.000 de euro cu titlu de împrumut, din înregistrările ataşate la doar, nu rezultă că acesta a invocat vreodată pretinsa înţelegere referitoare la împrumutarea sumei menţionate în momentele în care i s-a solicitat restituirea sumei”, se arată în referatul DNA, potrivit Antena3.

„Ambii inculpaţi (n.r. Mircea Băsescu și Marian Căpățână) s-au folosit de calitatea de membru al familiei Preşedintelui României, pe care o deţine inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmaţiilor referitoare la influenţa sau pretinsa influenţă pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraţilor. (…) Inculpatul Băsescu Mircea (…) nu descurajează comentariile referitoare la persoana preşedintelui, ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparenţa că ar avea influenţă asupra magistraţilor”, se mai arată în referatul procurorilor.

Fratele preșdintelui a fost adus, vineri, la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea cererii procurorilor DNA de arestare preventivă, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare.

Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

„La începutul anului 2011, după ce faţă de tatăl denunţătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunţătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză”, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a dat alţi 350.000 de euro lui Marian Căpăţână, în acelaşi scop.

Citeste si...  5 dive umilite de fostii iubiti!