Toate ziarele de sport abundă în aceste momente cu poze ale lui Răzvan Lucescu, fiul mult mai galonatului Mircea Lucescu. Fiesta, sărbătoare a la greque, sirtaki și așa mai departe, pentru că aseară, Răzvan a reușit să-și treacă în vitrină primul trofeu de campion din cariera de antrenor.

Nu vreau să vorbim despre partea cu cât a strâns și ce performanțe a mai bifat, pentru că de asta se ocupă statistica. Aș vrea să ne oprim aici pe latura mai sensibilă și mai ascunsă a acestei povești de succes, pentru care Răzvan Lucescu a trebuit să treacă prin mai multe furci caudine decât oricine altcineva. Un paradox, nu-i așa?

Farmecul vieții și momente de neuitat

”Botezul” lui Lucescu junior ca antrenor s-a produs într-o epocă în care fotbalul era colorat cu multe personaje pitorești, nu spun că neapărat benefice performanței.

La Rapid, istoria a consemnat pentru Răzvan nu doar unicul moment care va exista vreodată în anale – sfertul UEFA sută la sută românesc din 2006. Istoria va păstra și cele mai nebunești povești scrise vreodată în fotbal.

În grupele Cupei Uefa, Rapidul lui Răzvan Lucescu a fost nevoit să înfrunte Șahtiorul lui Mircea Lucescu. Tată și fiu, strategi și dușmani, sub lupa tuturor cârcotașilor, o dispută care s-a tranșat rece, cu un sec 1-0 pentru junior, și cu un sărut pe creștet al părintelui, în timp ce fiul lăcrima la conferința de presă.

Vă mai amintiți? Eu sigur nu am cum să uit nici chiar răutățile chibiților care vorbeau pe la colț de Cișmigiu cum că va fi o afacere tratată ca-n familie. Realitatea era însă alta: Mircea și Răzvan Lucescu nu și-au vorbit mai bine de o lună până la acel meci, iar după, nu au deschis niciodată subiectul! Niciodată!

Însă șocul cel mai mare a fost cumva înainte. Atunci când după ce a eliminat-o pe Feyenoord Rotterdam, Răzvan Lucescu i-a arătat lui George Copos degetul mijlociu și a plecat acasă, din Giulești… cu RATB-ul!

A plecat pe jos și s-a urcat în autobuz

Nu, ceea ce vă povestesc aici nu sunt nici invenții ale jurnaliștilor romantici, nu sunt nici scorneli ale responsabililor cu zvonistica. E o întâmplare cât se poate de reală, chiar dacă vă vine greu să credeți.

Chiar Răzvan Lucescu îmi povestea, personal, cum s-a descătușat de emoții după calificare, cum a trecut fără să perceapă ce ii spun cei din jur, de la vestiare, și a plecat pe linia de tramvai. Singur. Pe jos. Nu avea telefon, nu avea chei, nu avea bani, nimic.

Citeste si...  S-A OPERAT LA PICIOARE! PE CAND SI LA CAP?

”Am urcat pe Podul Grant și am văzut că vine un autobuz… Habar nu aveam ce se întâmplă cu mine, era o nebunie. Am făcut autostopul și nu știu de ce a oprit. Dar a oprit și îmi amintesc privirea șoferului perplexă, sigur nu i-a venit să creadă! Cine ar fi crezut, să fim serioși….”, spunea antrenorul cu care Rapid a cunoscut cumva gloria europeană în epoca modernă.

Ca o încercare de explicație a nebuniei lui Lucescu junior este cumva contextul acelei perioade, când capriciosul George Copos, proverbial pentru avariția lui, l-a dat afară, pentru o noapte, chiar la începutul sezonului. Răzvan nu a uitat și nu l-a iertat niciodată pe Copos.

În competiție cu propriul nume

Cunoaștem cu toții ce avantaje are un copil care se naște într-o familie celebră. Educație aleasă, școli scumpe, vacanțe, case și mașini luxoase. Reversul acestei medalii pare, la prima vedere, că nu ar exista. Însă nimic mai fals.

Dincolo de o adolescență unde aproape toate realizările personale erau puse cumva pe seama influentului său tată, Răzvan Lucescu și-a amintit de multe ori câte răutăți i-au trecut pe la urechi.

”Spuneau că fata aia iese cu mine doar pentru că am nu știu ce posibilități, că mă îmbrac de firmă și că o scot în oraș în localuri bune. Sau că am prieteni pentru că stau lângă mine cu un anume interes… Habar nu ai cât de mult te poate afecta chestia asta… Da, sunt mândru că sunt fiul lui Mircea Lucescu, dar să știi că e și foarte greu să fii fiul lui!”, îmi mărturisea juniorul, cu o mină gravă.

Răzvan a ales calea cea grea. Să urmeze cariera lui Mircea. A fost conștient că a ales să meargă pe sârmă practic, în condițiile în care orice victorie a lui va fi pusă și în seama tatălui, iar orice eșec îl va înfiera dublu. Cum s-a întâmplat și cu echipa națională.

”Nu mi-a zis nimeni în față, dar am auzit că pe la colțuri spuneau toți: a, l-a adus pe Răzvan că nu-l puteau convinge pe Mircea. Că de fapt seniorul o să facă jocurile!… Am știut mereu, dar am încercat să mă controlez.”, a încheiat Lucescu junior.