În teritoriu, lupta dintre PSD și PNL se duce corp la corp și de multe ori cu gesturi extreme. Toți consilierii locali aleși în 2012, dar și supleanții de pe lista PSD au demisionat din Consiliul Local al comunei Vulcana Pandele. Solicitarea semnată de președintele formațiunii, Adrian Țuțuianu, a fost înaintată Primăriei Vulcana Pandele, căreia i se solicită luarea la cunoștință a acestei situații în prima ședință ordinară a forului.

2--victor-ponta-si-liviu-dragnea-la-sedinta-bpn-a-psd---31-03-2014-13755938104_49559500

Social democrații încearcă forțarea de alegeri anticipate pentru consiliul local, după ce primarul interimar Marius Boștinaru a fost exclus din partid, dar este menținut în funcție cu sprijinul consilierilor celor 5 consilieri PNL, alături de consilierul PPDD și cel a Partidei Romilor. Împreună cu Boștinaru aceștia au o majoritate simplă în Consiliul Local Vulcana Pandele, informează presa locală.

Zilele acestea este în derulare la nivelul primăriei din localitate și un amplu control al Curții de Conturi. Sunt voci care spun că și acest control a contat în decizia PSD de a-și retrage toți oamenii, încercând să-l lase în ofsaid pe primarul interimar pe care ei l-au pus în funcție în urmă cu câteva luni, deși unii cred și că anumiți consilieri se tem de rezultatele acestui control.

Citeste si...  Un alt DEPUTAT amenință că va intra în GREVA FOAMEI.