Practica publicității ne învață că majoritatea oamenilor nu știu cu adevărat ce au nevoie, iar o expresie populară spune că reclama este sufletul comerțului. Dar, dacă reclama e esențială vânzării, cum poți ajunge ușor la publicul tău țintă fără costuri care să-ți depășească posibilitățile financiare? Soluția e simplă: anunțuri gratuite pe un site dedicat comerțului on-line. Cele mai importante atuuri ale acestei metode de marketing digital sunt:

 

Versatilitate. Simplu de creat chiar și de cineva care nu e familiarizat cu internetul, o listare la mica publicitate îți permite să modifici oricând textul reclamei, categoria din care face parte și conținutul vizual care acompaniază textul. Totul în timp real, fără perioade de aprobare sau advertiseri care să întârzie promovarea. Tu ai controlul și, după setarea contului și redactarea anunțului, poți începe interacțiunea cu publicul tău țintă.

 

Prospecție.Poate că produsul pe care te-ai gândit să-l comercializezi nu a fost încă importat în țară. Sau poate că serviciul pe care urmează să-l prestezi are o nișă redusă și trebuie să afli dacă ea chiar există. Înainte să investești în campanii multimedia pe Facebook sau Google, poate că ar fi mai bine să testezi „marea cu degetul” publicând un anunț gratuit online pentru o perioadă determinată de timp pe un site de profil. Așa poți afla dacă produsul sau serviciul tău inedit merită sau nu, pe viitor, o campanie de promovare plătită.

Oportunitate. În ultimii ani, publicitatea online a explodat. Advertiserii bombardează utilizatorii Google sau Facebook cu reclame, crescând astfel concurența directă între firme care livrează aceleași servicii și produse. Nu contează calitatea pe care o oferi sau avantajul tău competitiv real, ci bugetul pe care ești dispus să-l consumi ca reclama ta să să fie distribuită în primele pagini de căutare Google sau pe conturi de Instagram / Facebook. Publicitatea online este suprasaturată, iar studiile de piață arată că plasarea unui anunț gratuit pe un site de profil poate să sporească eficient și fără costuri șansele ca produsul sau serviciul dumneavoastră să fie observat.

De obicei, site-urile de anunțuri online impun anumite condiții și nu puține sunt cazurile în care anunțurile sunt date jos sau conturile sunt blocate, fără ca utilizatorii să fie anunțați în prealabil. Ca să eviți situațiile neplăcute, citește regulamentul site-ului și documentează-te cu privire la ce tipuri de afaceri pot fi promovate. Spor la vânzări!