Social

Povestea adevărată a românului care s-a ridicat din sicriu

Ilie Dobre din localitatea Filiaşi a murit la data de 20 ianuarie 1992, după o ciroză hepatică, însă a înviat chiar în timp ce era condus la groapă. Doljeanul a declarat că totul a fost o minune de la Dumnezeu. Olteanul a povestit că s-a ridicat din coşciug şi a cerut un pahar cu apă.

sicriu_a_97480800

Olteanul înviat din morţi a povestit că preotul s-a speriat enorm şi a fugit. Ilie Dobre, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Filiaşi, a mai precizat că pe lumea cealaltă s-a întâlnit cu Isus. „Eu am murit atunci. Am fost pe lumea cealaltă. Am intrat într-un tunel, într-o negureaţă. Şi mergeam, mergeam. Eram copil, de vreo nouă-zece ani. Acolo, în câmpie, erau mulţi oameni, numai bărbaţi. Mai încolo, era Iisus, în picioare, cu o carte mare cu copertă negră şi cruce aurie. L-am vazut cum a pus semn cu degetul la carte şi le-a poruncit celorlalţi să se adune in jurul meu şi să se uite la mine. Apoi s-au aşezat toţi în cerc pe câte un ştergar alb şi au început să mănânce şi să bea. Am vrut să iau şi eu, dar îmi dădeau peste mână şi-mi ziceau că nu mi-am dat pomană, aşa că nu am voie să mănânc. Apoi au plecat barbaţii şi au trecut o punte. M-am luat dupa ei, dar, când să trec puntea, cineva m-a prins de umăr. Era Iisus. Mi-a zis că nu sunt eu cel care trebuie şi că mi-a dat un dar, despre care trebuie să spun tuturor. Apoi am auzit cum mă tot striga cineva. Curând mi-am dat seama că era nevasta-mea. Şi m-am trezit”, a declarat olteanul.

blank