Social, Stiri

Manualele second-hand salvează pușculița părinților

Un set nou de manuale pentru ultimele clase de liceu poate ajunge la 400 de lei. Dacă sunt second-hand, bugetul nu sare mult peste 100 de lei.

clipboard01_294-465x390

Pe lângă celelalte griji la început de an școlar, elevii din clasele a XI-a și a XII-a au una în plus: aceea de a-și procura manualele necesare anului de studiu. Statul nu le mai asigură întrucât învățământul obligatoriu este în România doar până la clasa a X-a. Prețul unui manual nou în librărie ajunge și la 40 de lei, astfel că mulți dintre adolescenți, la presiunea părinților, aleg variantele mai ieftine.

Elevii din clasele superioare de la școală sunt prima sursă de aprovizionare. Ado lescenții de clasa a XI-a devin clienții colegilor lor mai mari, care-și valorifică astfel manualele de care nu mai au nevoie și care fac în acest fel rost de bani pentru cărțile de clasa a XII-a.

Cei care nu mai găsesc cărțile sau culegerile de care au nevoie sau care sunt nemulțumiți de calitatea acestora și le pot cumpăra de la târgurile în aer liber.

13 lei un manual de Limba română

În București, cel mai vechi târg de acest fel este cel organizat în Parcul Obor din sectorul 2. Deschiderea din acest an a avut loc pe 20 septembrie, iar în weekend- ul care urmează, 27-28 septembrie, târgul va fi deschis celor care au nevoie de cărți. Gabriel Picu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Sf. Sava” şi anul acesta a avut nevoie de multe manuale, ţinând cont că se pregăteşte simultan și pentru examenul de Bacalaureat, şi pentru admiterea la Medicină: „Am fost la târgul organizat la Obor şi am găsit manuale bune, la un preţ rezonabil”.

Mălina Irimia este elevă în clasa a XI-a şi spune că nu a găsit să cumpere foarte multe manuale la colegii de clasa a XII-a, însă le-a găsit la târg, la jumătate de preț: „Dacă un manual nou de Limba română este 25 de lei, la târg l-am luat cu 13 lei“.

blank