Curiozitatea starnita a oamenilor se potolise de-a lungul timpului, asa le parea sa fie firesc, asa trebuia sa se intample, deci daca oamenii nu le vor cunostinta nu pot fi siliti sa accepte compania celor din sat. Insa nimanui nu ii trecuse prin cap vreodata sa ii considere cu nasul pe sus, pareau oameni simpli, se cunosteau dupa felul in care isi duceau viata in acel sat, oameni necajiti, loviti de soarta, asa ca pana la urma fusesera lasati in pace gura satului. Le-ar fi parut atunci nefiresc ca femeia sa se dedea acum la vorba cu vecinele si cu femeile din sat, ori ca barbatul sa iasa seara la poarta ori la birt pentru a bea o cinzeaca si a mai sporovai cu cei aflati pe-acolo.
La birtul din sat se adunau oricum in fiecare seara si oamenii de isprava din sat, primarul, notarul, jandarmul, invatatorul, ba chiar si preotul uneori, oameni de bine care la mesele de afara dezbateau problemele politice ale tarii si discutau toate cele necesare pentru bunul mers al asezarii. Audientele nu se tineau niciodata la primarie, ci tot la birt, daca aveai un necaz si vroiai sa vorbesti cu unul din mai-marii satului nu il puteai gasi nicaieri in alta parte decat pe teren ori la birt, locul in care se faceau si se desfaceau toate, cea mai importanta institutie a satului, si locul in care neoficiat, dar practic, locul in care notabilitatile isi aveau birourile. Daca nu ardea sau nu murea cineva, acasa nu aveai ce sa-i cauti, tot restul de alte probleme suportand amanare.
Daca aceasta asezare ar fi avut si o Judecatorie, probabil ca onor magistrul ar fi fost de gasit tot acolo, iar procesele s-ar fi desfasurat intr-o atmosfera solemna la umbra viei ce acopera mesele birtului. Asezare cu oameni simpli, ce isi duc traiul intre munca campului, treburile casei, adunarile de seara la birt si cantecele lautarilor adusi de stapanul carciumii sambata si duminica seara pentru desfatarea clientelei. Ceea ce se intampla insa in acele seri si nopti la mesele din spatele terasei, oprite pentru fetele subtiri ale asezarii, doar se povestea, pentru ca nimeni in afara de doi anume lautari batrani, trecuti prin betii de oameni mari si carciumarul nu avea voie sa intre acolo.
Uneori cand petrecerile lor aveau si cateva invitate speciale sosite de la oras, la cativa metri buni de poteca ce ducea la locul petrecerii stimabililor se afla un jandarm cu pusca in spinare care nu lasa pe nimeni sa se apropie de spatiul in care respectabilii isi desfasurau activitatea de recreeere a mintilor surmenate de atata munca. Iar dimineata slugile carciumarului scoteau ferit de acolo haine de femeie rupte si insangerate. Insa nimeni nu stia nimic si nimeni nu era interesat sa afle nimic pentru ca era pana la urma vorba despre cetateni de frunte si responsabili ai asezarii.