Vasluiul, judetul unde se produc cele mai multe agresiuni sexuale anual, l-a trimis in Parlament, prin vot uninominal, pe deputatul Dan Bordeianu, condamnat pentru viol.
Cetatenii din Vaslui nu par sa fie deranjati de antecedentele deputatului Bordeianu, acesta fiind ales de doua ori la rand, prin vot uninominal, ca reprezentant al vasluienilor in Legislativ.
DNA: Profesorul de la UMF Iaşi arestat pentru tentativă de viol are un comportament sexual deviant
Deputatul Bordeianu a fost condamnat in 1985 pentru viol la 5 ani de scoala de corectie, intrucat nu implinise inca 18 ani la data pronuntarii sentintei.
Tanarul Bordeianu, impreuna cu alti doi prieteni au acostat o fata care se intorcea de la serviciu. Cei trei au dus-o cu forta in casa unuia dintre ei, unde au violat-o. Fata a reusit sa fuga a doua zi, profitand de neatentia baietilor. S-a oferit sa le faca micul dejun si a reusit sa se strecoare afara din casa imbracata sumar pentru ca baietii ii ascunsesera hainele.
In fata anchetatorilor cei trei inculpati au recunoscut fapta, dar au afirmat ca victima ar fi acceptat tacit sa aiba raporturi sexuale cu toți inculpații, întrucât ar fi fost prietenă cu Bordeianu.
 
Bordeianu a fost deputat PNL şi fost vicepreşedinte al Tineretului Naţional Liberal la nivel naţional! Dar, cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Bordeianu s-a retras din PNL și s-a inscris în PSD, după ce cochetase cu UNPR. Dacă ne uităm la activitatea sa politică, Bordeianu nu a excelat. În mandatul de deputat PNL dintre 2008 şi 2012, el a fost coiniţiator la 16 propuneri legislative, din care doar două au devenit legi. Două legi în patru ani! Iar acum este iarăşi deputat. Și cercetat penal pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, informeaza Puterea.
In Romania numarul violurilor este in crestere de la an la an. Si mai grav este ca jumatate dintre ele nici nu sunt declarate, iar una din trei femei nu merge pana la capat cu plangerea penala.
 
Numărul violurilor raportate și instrumentate penal în ultimii patru ani arată, limpede, o recrudescență a fenomenului: 780 în anul 2011, 895 (2012), 978 (2013), 1.024 (2014). Pe lângă intensificarea actelor de viol, se observă o inflamare generalizată a spectrului infracţional, în toată ţara. Acesta este, de altfel, contextul general al actelor de viol, ele având loc într-o accentuare tot mai crescută a infracţionalităţii. Asta o arată datele obţinute, în exclusivitate de PUTEREA, de la Ministerul Justiţiei.
 
Psihologul Aurora Liiceanu a declarat, pentru „Jurnalul Naţional“, că numărul real al violurilor din România este dublu față de cel din statistici. „Suntem un popor violent, iar acest caz (de la Vaslui – n.r.) marchează primitivismul societăţii noastre. La noi familia este deficitară, nu învaţă copilul cum să se poarte, după cum se vede, îi învaţă exact pe dos. Se reproduc tiparele violente ale societăţii. 2.500 de violuri pe an sunt în medie în România. E un sport naţional până la urmă…”, afirmă psihologul. Potrivit unor surse din Direcţia Judiciară a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în peste 30% din cazurile de viol, victimele nu au mers până la capăt în acuzarea făptaşilor, ci şi-au retras plângerile. În plus, şi mai şocant, în 20-25% din cazuri ancheta nu s-a finalizat cu trimiterea în judecată. Altfel spus, după ce că una din trei victime îşi retrage plângerea, nu există garanţia pedepsirii faptelor nici pentru victimele care merg până la capăt în instanţă.
Citeste si...
Directorul C.E Oltenia, pus sub acuzare în dosarul lui Şova