Politic, Stiri

Dan Voiculescu îl consideră pe Traian Băsescu un laș autentic.

Dan Voiculescu, aflat în închisoare, lansează noi acuzaţii la adresa fostului preşedinte Traian Băsescu, în contextul evenimentelor care o au în centru pe Elena Udrea, spunând că este „un laş autentic, mai rău decât un şobolan”.

blank

Dan Voiculescu scrie, pe blogul personal, că, „după ce a dovedit acestui popor lipsă de patriotism, lipsă de caracter, lipsă de profesionalism, lipsă de moralitate și a reușit să impună o dictatură care a divizat clase sociale și a ridicat ura la nivel de politică de stat, lui Băsescu Traian i-a mai rămas de făcut un singur lucru: să-și demonstreze lașitatea și caracterul slugarnic.”

„Lăsând la o parte așa-zisul „om politic”, nu pot să nu remarc lașitatea bărbatului Băsescu Traian.

Acum stă ascuns precum șobolanul … în zilele și orele în care se demonstrează cum „protejata” sa, în cârdășie cu el, au făcut atâtea nenorociri în această țară.

Curajul este un atribut al oamenilor puternici, iar onoarea și demnitatea sunt valori de neprețuit ale ființei umane!”, susţine Dan Voiculescu. 

blank