International

Copilotul Andreas lubitz, omul cu dubla personalitate

Andreas Lubitz, copilotul avionului Germanwings care s-a prăbuşit marţi dimineata în Alpii Francezi, lucra la această companie aeriană din septembrie 2013. Numele complet al copilotului ar fi Andreas Günter Lubitz iar adresa la care apare înregistrat acest pilot, în registrele Autărităţii Aviatice a Germaniei, este „strada Spiessweiher, numărul 8, oraş Montabaur, Germania”, un loc extrem de pazit la aceasta ora de Politia germana.

Andreas lubitz

Procurorii au subliniat că Lubitz nu avea niciun fel de antecedente şi că nu se afla pe nicio listă de monitorizare a teroriştilor sau a simpatizanţilor extremiştilor. Aparent, Lubitz era un om perfect normal si un impatimit al zborului. Avea în jur de 630 de ore de zbor iar colegii sai de la scoala de aviatie vorbesc astazi foarte frumos despre el: „” Andreas a devenit membru al asociaţiei pe când era adolescent, îsi dorea să-şi realizeze visul de a zbura. A început ca student la planorism şi a avansat până la a pilota un Airbus A320”, au scris foştii săi colegi. Se pare insa ca, potrivit ultimelor informatii, Andreas ar fi fost tratat o perioada de depresie, lucru despre care colegii sai din adolescenta nu au avut cunostinta. Potrivit reporterilor der Spiegel, copilotul Andreas Lubitz, care locuia cu parintii si avea numai 28 de ani, ar fi suferit in urma cu sase ani de epuizare sau depresie. Cu toate acestea, cei care il cunosteau si interactionau cu el, sustin ca, desi era tacut si rezervat in general, in anturajul lui, tanarul era „prietenos”. Vecinii si alti apropiati ai copilotului, care marti a luat cu el in moarte inca 149 de oameni nevinovati prabusind deliberat aeronava Airbus A320, sustin ca acum aproape sase ani, tanarul si-a intrerupt si cursurile la scoala de piloti Lufthansa, pentru a-si trata depresia puternica. Stirea intreruperii cursului de catre Andreas Lubitz a fost confirmata de seful Lufthansa, dar acesta a precizat ca nu a stiut, acum sase ani, motivul pentru care elevul a lipsit cateva luni de la scoala de piloti. Mai mult, Carsten Spohr, seful Lufthansa, a declarat ca, la revenirea sa din pauza autoimpusa, Andreas a trecut toate testele si a devenit ofiter. Presa scrie insa că la Germanwings, Lubitz a bifat primul său job ca pilot profesionist. Si, din pacate, si ultimul…. Interesant este ca anchetatorii au descoperit ca, inainte de prabusirea deliberata a aeronavei, discutia dintre pilot si copilotul sinucigas a fost una absolut normala si chiar amicala, nimic nelasand sa planeze vreo banuiala legata de devierile comportamentale ale lui Andreas Lubitz, omul care s-a sinucis ucigand. O tragedie aviatica incredibila catalogata de Angela Merkel, cancelarul german, ca fiind „o crima”.

blank