Mădălina Ghenea ar putea fi însărcinată cu actorul Michael Fassbender?

Madalina

S-au iubit câteva luni departe de ochii presei, dar până la urmă secretul lor a ieşit la iveală. Frumoasa Mădălina Ghenea şi actorul irlandezo-german Michael Fassbender au fost surprinşi de paparazzi la Milano, iar relaţia lor pare să avanseze cu rapiditate, ei fiind văzuţi, recent, în vizită la… un cabinet ginecologic!

Cel care a ajutat-o să-i revină zâmbetul pe buze după despărţirea de Gerard Butler este tot actor, tot faimos şi pe jumătate irlandez. Presa internaţională a scris că Michael Fassbender şi Mădălina Ghenea au petrecut Sărbătorile de Iarnă împreună şi că s-au revăzut recent.

Chiar dacă cei doi nu au făcut niciun comentariu referitor la relaţia lor, actorul a fost fotografiat, săptămâna trecută, la Milano, oraşul în care locuieşte Mădălina, bănuindu-se că a venit special pentru a sărbători nominalizarea lui la premiile Oscar, secţiunea „cel mai bun actor în rol secundar”, pentru rolul jucat în pelicula „12 ani de sclavie”.

Imediat după vizita acestuia în Italia, noi amănunte privitoare la relaţia lui cu Mădălina au început să iasă la iveală.

Mădălina Ghenea Michael Fassbender

Zilele trecute, o cititoare a revistei „Le Vipere” le-a povestit jurnaliştilor că s-a întâlnit cu cei doi la Spitalul Mangiagalli din Milano, care este o unitate de neonatologie şi terapie intensivă neonatală. A ieşit plângând din cabinetul ginecologic Femeia povesteşte că se afla împreună cu fiica sa la secţia de pediatrie-ginecologie când l-a recunoscut pe celebrul actor care intra împreună cu o tânără, căreia îi spunea Mădălina, şi despre care a aflat ulterior că era Mădălina Ghenea recunoscând-o şi pe ea în fotografiile de pe internet. „Au venit în mare grabă. Cred că era o urgenţă (asistenta a spus: cod roşu). N-am petrecut mult timp uitându-mă la ei pentru că nu erau cele mai plăcute momente din viaţa lor”, povesteşte aceasta. Femeia mai spune că imediat după ce a ieşit din cabinetul medical, Mădălina a izbucnit în plâns, fiind vizibil tensionată, iar Michael Fassbender a făcut tot posibilul să o consoleze, părând foarte îngrijorat.

Mădălina Ghenea, în vârstă 25 de ani, nu a făcut un secret din faptul că îşi doreşte foarte mult să devină mamă. În urmă cu mai bine de jumătate de an, pe vremea când se iubea cu Gerard Butler, coleg de platou în filmul „300 – Eroii de la Termopile” cu actualul ei iubit, Mădălina Ghenea a mărturisit în cadrul unei emisiuni TV din Italia, că, dacă în ceea ce priveşte căsătoria lucrurile pot să mai aştepte, primordială pentru ea ar fi apariţia unui copil. „Mi-ar plăcea să devin mamă. Azi, acum. Aş vrea, dacă este posibil, să am 10 copii…”, Mădălina Ghenea.

 

 

Citeste si...  Bote, poveste fără sfârşit
loading...