Cultura, Stiri

Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase în teatru

mariatanase_cu-crop-644x416

În ultimii ani, mai multe spectacole şi proiecte muzicale au încercat să reformuleze relaţia publicului de azi cu muzica tradiţională.

Piesa „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase” vine, diseară, în premieră la Godot Cafe Teatru, de la 19.30. Realizatorii montării promit „un spectacol sincer, ca o stare, încărcat de emoție, care îți dezvăluie o altă față a Mariei Tănase, departe de personajul mediatizat.

Actriţa Mirela Pană, protagonista acestui spectacol, consideră că „îi datora acest spectacol Mariei Tănase pentru că de 10 ani se învârte printre cântecele ei”. „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase” este un video-poem teatral ce aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile Mariei Tănase, alături de şase dintre cântecele nemuritoare ale artistei, interpretate live.

De la o extremă la alta Carmen Lidia Vidu este cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București („Privighetoarea și trandafirul”, de Oscar Wilde, în 2007), este primul și cel mai spectaculos regizor de teatru multimedia din România. Spune despre ea că nu respectă nicio regulă atunci când creează un spectacol și vede noțiunea de spectaculos diferit de alți regizori.

Spectacolele ei sunt speciale, ca o stare, folosesc un limbaj artistic diferit și transformă de fiecare dată tehnica în emoție autentică. „Am citit trei cărți despre Maria Tănase și mi s-a conturat un personaj foarte diferit de cel mediatizat, cu măiestrie și cu pasiune și aşa mai departe: un personaj sărac, generos, dramatic, foarte singur, deloc iubit sau foarte iubit, care trecea de la o extremă la alta, un personaj foarte singur și, în același timp, extraordinar de puternic. E un spectacol foarte sincer și spectaculos, așa cum am simțit-o pe Maria Tănase.

Senzația e de ceva ce nu se termină, e ca un cântec de leagăn, e ca o apropiere de un sfârșit, dar sfârșitul nu e acum”, spune Carmen Lidia Vidu despre „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase”. Nefericirea strălucitoare Actrița Mirela Pană este o vedetă a teatrului din Constanța, unde joacă de peste 15 ani, iar „Cântec de leagăn.

O poveste despre Maria Tănase” reprezintă revenirea ei pe o scenă de teatru din București: „Carmen a reușit să mă convingă că printre toate aceste stări de luciu există un dedesubt destul de înnegurat și de nefericit, care probabil că a determinat-o să fie așa de strălucitoare”, spune Mirela Pană.

„E un spectacol foarte sincer și spectaculos, așa cum am simțit-o pe Maria Tănase”, Carmen Vidu, regizor

blank