Social, Stiri

Batrâna de 96 de ani care n-a fost niciodată la SPITAL.Trăieşte într-o SĂRĂCIE LUCIE,dar e SĂNĂTOASĂ.

Nu a apelat niciodată la medici, nu a stat o zi în spital şi nici nu a ştiut ce înseamnă boala, până la 96 de ani. O pensionară din judeţul Bacău a ajuns abia la această vârstă venerabilă pentru prima oară la spital, pentru o operaţie de cataractă. Medicii au fost uimiţi să afle că n-a mai fost consultată niciodată de vreun doctor, pentru că s-a bucurat de o sănătate de fier.

batrana_96_de_ani_73550400

Timp de aproape zece decenii, batrâna nu a fumat, nu a consumat alcool şi a mâncat doar legume din grădină şi carne de la animalele din gospodărie. A avut şase copii, care i-au făcut 14 nepoţi. Nu a cerut niciodată ajutorul medicilor, pentru că nu a fost nevoie. În afară de banalele răceli, pe care le trata cu aspirină, bătrâna nu a cunoscut boala. Trecerea timpului şi-a spus însă cuvântul, iar femeia a început să aibă probleme cu ochii şi a trebuit să fie operată de cataractă.

Leonora Saiu, femeia de 96 de ani, povesteşte: „Nu am mai văzut, n-am mai văzut cu ochii. Am 96 de ani, dar până acum, eu nu am mai venit la spital. Nu am fost bolnavă. Da, da, să ajung acasă sănătoasă, să vad si eu acsa ce mai am”.

Una dintre nurori şi-a dat seama ca bătrâna nu mai vede abia în preajma Paştelui, la înmormântarea unuia dintre fiii ei.

„Uite aşa o fost construcţia ei, nu a ajuns în spital, că mai era răcită, îi mai dădeam un paracetamol, o aspirină. Ea nu are lumină, nu are tv, nu are nimic…uite aşa trăim, cu o lumânare, cu o lampă cu gaz”.

Operaţia de cataractă a decurs fără probleme, în ciuda vârstei înaintate.

„Evoluţia postoperatorie a fost una bună şi pacienta poate vedea. Şi-a reluat această funcţie extrem de importantă”, spune medicul.

În curând, bătrâna va fi externată. Femeia locuieşte într-o casă care stă să se prăbuşească şi trăieşte dintr-o pensie de 261 de lei.

blank