Stiri

Băsescu a vorbit poporului

Băsescu a vorbit poporului

Şi le-a spus lui Tăriceanu şi Rus să nu se mai perpelească aşa cu onorul, că rămâne nereperat

blankÎn seara asta, preşedintele Traian Băsescu a ieşit iar, a doua oară în săptămâna asta, la declaraţii. Doar că, din două motive, pesemne, nu a mai început conferinţa de presă la 18.30, ci la 19.30. Întâi, na, ca să nu-l mai deranjeze pe Cezar Preda – care pare să-şi ia teren faţă de Băsescu, prin declaraţia sa că nu poate să vorbească din pricina acestuia, că tot face declaraţii – şi pe alţi aredişti, apoi, pentru că ora aleasă în seara asta e chiar mai bună ca cea de dinainte. Şi, dacă tot a ieşit, Băsescu a avut de vorbit din nou cu ţara şi cu poporul, dar şi cu politicienii. Mai întâi, a negat că ar fi fost securist. „Dacă eram – a spus – era grav, dar nu ilegal ca să fiu preşedinte”. Apoi, i-a amintit premierului Ponta că în buletin nu îl cheamă doar Victor, ci şi Viorel, i-a spus iar că e dottore şi a avertizat rom’nii că se va fura masiv la votul de duminică. Şi, ca să nu se mai „perpelească” Ioan Rus şi Călin Popescu Tăriceanu că îi numeşte premieri, şi ei sunt în situaţia să refuze, i-a liniştit, spunând că, de fapt, se gândeşte pentru nominalizare la Adrian Năstase şi Dan Voiculescu. „Am înţeles că dr. Viorel Victor Ponta ştie lista scurtă pe care o am, nimic nou sub soare, dar surprinzător e că unii se află în treabă. Am văzut că domnul Tăriceanu nu s-ar dezonora primind această funcţie. Băi frate, dar cine ar fi vrut să te onoreze? Nici nu mi-a dat prin cap”. Apoi s-a adresat şi lui Ioan Rus: „Altul care nu s-ar dezonora şi nu a vrut nimeni să-l onoreze, e domnul Rus. Dragă domnule Rus, îţi spun şi ţie că nu eşti pe lista mea scurtă, aşa că nu vă mai perpeliţi cu onorul, că rămâne nereperat. Oare ce ar fi dacă pe lista mea scurtă ar fi Adrian Năstase sau domnul Voiculescu?”. Premierul Ponta a răspuns că Băsescu poate continua cu declatraţiile, şi zilele următoare, până se încheie campania.

blank