Bucătăria este unul dintre spaţiile cele mai supuse degradării dintr-o locuinţă. Acest lucru este cauzat de timpul îndelungat pe care îl petreceţi acolo cu gătitul, mâncatul dar nu numai. Pentru mulţi români, bucătăria înlocuieşte livingul, având integrate, pe lângă mobilierul clasic, o canapea sau un televizor. Fiind locul în care petreci cel mai mult timp, nu e de mirare că te plictisești de decor și că vrei să-l schimbi. Totuși, proiectul de renovare a bucătăriei nu trebuie să însemne o gaură în bugetul familiei. Câteva idei ingenioase te vor ajuta să-i oferi o faţă nouă, cu un buget redus.

Înlocuieşte fronturile mobilierului

Mobilierul de bucătărie este costisitor şi greu de înlocuit în întregime. Dacă dulapurile propriu-zise sunt în bună stare de funcţionare, demontarea lor ar reprezenta o cheltuială nejustificată. De cele mai multe ori, uşile sunt cele care ţi se par inestetice. Din fericire, cele mai multe magazine de mobilă vând separat fronturile. Înlocuirea acestora va aduce o nouă faţă bucătăriei tale în doi timpi și trei mișcări. Dacă materialul permite, poţi transforma acest proiect de renovare într-un model Do-It-Yourself. Tot ce trebuie să faci este să vopsești uşile, să pui câteva ornamente sau să renunţi la anumite uşi pentru a transforma spaţiul în rafturi deschise.

Schimbă blatul

Deşi uşile sunt pata de culoare, blatul de bucătărie poate fi cu uşurinţă protagonistul încăperii. În special într-o bucătărie în care se găteşte, blatul este sursa celor mai multe accidente casnice. Umiditatea și căldura îşi pun şi ele amprenta asupra blocului din lemn ce acoperă mobilierul. Şi în acest caz trebuie să investeşti eficient. Atunci când dulapurile şi chiuveta sunt în bună stare de funcţionare, n-are sens să le înlocuieşti. Dacă vrei să scapi de grija efectului umidităţii asupra lemnului, poţi alege unul dintre modelele de blaturi de bucătărie premium, din piatră naturală, rezistente la apă şi la şocuri.

Înnoieşte plăcile de faianţă

Înlocuirea faianţei înseamnă un proiect mai amplu de renovare. Cu toate acestea, diversitatea materialelor de construcţii oferă soluţii pentru orice buget. Şi în acest caz, înlocuirea poate fi evitată. Dacă ai plăci simple, fără model, spală-le cu o soluţie specială. De cele mai multe ori, rosturile acumulează grăsime şi îşi pierd din frumusețe. Ca să le faci să pară noi iarăși, acoperă-le cu un creion special. Pentru peretele de faianţă dintre blat şi corpurile suspendate poţi apela la mâna unui prieten talentat la pictură, care să-ţi deseneze câteva flori. De asemenea, poți aplica unele plăci decorative peste faianţă, și vei reînnoi total aspectul bucătăriei.

Citeste si...
[ Anunt Umanitar ] Totul Pentru Laura / Together for Laura 

Schimbă iluminatul

Iluminatul unei bucătării nu trebuie să însemne doar aplica centrală şi lumina de la hota aragazului. Cu ajutorul accesoriilor electrice poţi transforma, total, spaţiul de gătit. Lampa principală poate fi aleasă din multele oferte ale magazinelor de profil sau poate fi rezultatul unei improvizaţii de design. Dacă ai corpuri suspendate deasupra blatului de bucătărie, poţi aşeza, de-a lungul spaţiului, spoturi de iluminat care să-ţi facă mai uşor gătitul, în orice moment al zilei. Idei de amenajarea a corpurilor de iluminat în stil Do-It-Yourself se găsesc din belşug în mediul online, acolo unde vei găsi și necesarul de materiale şi paşii de urmat.

Perdele şi draperii

Orice cameră în care schimbi perdelele şi draperiile pare nouă, iar bucătăria nu face excepţie. Iar schimbările textilelor dintr-o bucătărie sunt oricum mai dese decât în alte camere, pentru că sunt supuse umidității ridicate şi diferenţelor de temperatură. Spălările regulate le pot degrada, prin urmare, îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi înlocuite periodic. Lumina naturală în spaţiul de gătit este esenţială, aşadar alege tonuri neutre şi luminoase. Draperiile sunt doar o opţiune de design, ţinând cont de faptul că le vei desfăşura doar pentru a ascunde razele soarelui sau privirile indiscrete ale vecinilor.

Renovarea bucătăriei nu trebuie să însemne un efort financiar peste măsură. Există o mulţime de idei de înnoire a aspectului cu ingeniozitate, fără cheltuieli inutile.