Featured, Ultima Ora

Votul pentru noua conducere a PSD s-a încheiat. Se aşteaptă rezultatele

UPDATE 17.30 Votul pentru alegerea noii conduceri a PSD s-a terminat.

Cei peste 4.000 de delegaţi prezenţi la Congresul extraordinar al PSD au votat candidaţii pentru funcţiile de preşedinte executiv, secretar general şi vicepreşedinţi.

Pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD şi-au depus candidatura premierul Viorica Dăncilă, fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Ulterior, în timpul desfăşurării lucrărilor Congresului, Andronescu şi Bănicioiu s-au retras din cursă.

Candidaturile au fost validate vineri, într-o reuniune a Comitetului Executiv Naţional al PSD, în ajunul căreia mai mulţi lideri ai PSD şi-au anunţat candidatura la o funcţie de conducere în partid.

Delegaţii la Congresul extraordinar al PSD au început să voteze pentru alegerea noii conduceri a partidului.

În cadrul Congresului au loc alegeri pentru funcţiile de preşedinte executiv, secretar general şi vicepreşedinţi.

La lucrări participă peste 4.000 de delegaţi, iar candidaţii îşi prezintă discursurile în timpul votului.

La acest congres sunt 24 de candidaţi şi nu vor fi alegeri pentru funcţia de preşedinte al PSD.

Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu s-au înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte executiv, iar pentru cea de secretar general şi-au depus candidatura Codrin Ştefănescu şi Marian Neacşu.

S-au înscris pentru funcţiile de vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare :

* Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava): Doina Fedorovici (PSD Botoşani) şi Gabriel Vlase (PSD Bacău)

* Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea): Mirela Furtună (PSD Tulcea) şi Marian Oprişan (PSD Vrancea)

* Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman): Carmen Dan – PSD Teleorman (pe locurile alocate femeilor) şi Adrian Ţuţuianu – PSD Dâmboviţa, Cătălin Rădulescu şi Şerban Valeca – ambii de la PSD Argeş (pe locul alocat bărbaţilor)

* Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea): Lia Olguţa Vasilescu (PSD Dolj) şi Paul Stănescu (PSD Olt)

* Regiunea Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş): Natalia Intotero (PSD Hunedoara) şi Mihai Fifor (PSD Arad)

* Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj): Doina Pană (PSD Bistriţa-Năsăud) şi Gabriel Zetea (PSD Maramureş)

* Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu): Roxana Mînzatu (PSD Braşov) şi Bogdan Trif (PSD Sibiu)

* Regiunea Bucureşti – Ilfov: Gabriela Firea (pe locurile alocate femeilor) şi Robert Negoiţă – PSD Sector 3 (pe locul alocat bărbaţilor).

blank