Ultima Ora

Vlad Voiculescu este noul ministru al Sănătăţii

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 20 mai, decretul pentru numirea lui Vlad Vasile Voiculescu în funcţia de Ministru al Sănătăţii.

Vlad Voiculescu va depune jurământul la Palatul Cotroceni iar apoi va merge la Ministerul Sănătății pentru a-și prelua funcția chiar de la premierul Dacian Cioloș, care a asigurat interminatul după demisia lui Patriciu Achimaș Cadariu.
Vlad Voiculescu a absolvit licența și masterul la Universitatea de Economie și Business din Viena (University of Economics and Business Administration), specializarea management strategic și finanțe.
În timpul șederii în străinătate (din 2001) a acumulat o vastă experiență în finanțarea proiectelor de infrastructură socială, de transport și energie, precum și în parteneriatele public-privat. A ocupat, printre alte funcții, și postul de vicepreședinte al diviziei Infrastructură-Finanțe, în cadrul Erste Group Viena.
A inițiat, în 2008, așa-numita „Rețea a citostaticelor”, prin care voluntarii transportau gratuit în România medicamente pentru tratarea cancerului care nu se găseau în spitalele și farmaciile românești. S-a mai implicat în proiectul de finanțare a primului spital de tip greenfield din România.

blank