Vine sfârşitul lumii, acuma, peste câteva zilişoare?
Sfârşituri de lume au mai fost, sunt şi vor mai fi. Aşa am putea concretiza în câteva cuvinte chestiunea despre care facem acuma vorbire.
Sfârşitul lumii nu vine în Turcia şi Franţa
M-am gândit la sfârşitul ăsta al lumii, acum câteva clipe, când am aflat dintr-o ştire că, mai mulţi cetăţeni din judeţul Gorj, unde se încaibără Ponta cu Diaconescu pentru un loc în Parlament, îşi cumpără în draci bilete să plece în vacanţă, prin Turcia şi Franţa, căci, cică, pe acolo, fiind locuri cu încărcătură miraculoasă, nu ajunge sfârşitul lumii. Îi trece, cum ar veni, ceasul rău şi scapă. Agenţiile de turism vând acuma, faţă de anul trecut, cu 60% mai multe bilete spre unele zone exotice de prin ţările numite. Păi în România, de, unde suntem mai păcătoşi, vine sfârşitul lumii… Nu ne iartă. Nu ne trece. Nu ne lasă. Şi totuşi… Nefiresc – am zice noi, oameni simpli de pe Terra, care nici nu facem cercetări ştiinţifice, nici nu ne lăudăm că avem posibilitatea să facem nu ştiu ce predicţii pentru viitor – cum verile se încing tot mai mult a cuptor, la propriu, cum iernile se transformă din blânde în agresive total, cum furtuni bezmetice se năpustesc asupră-ne fără niciun avertisment, cum ploi demenţiale umflă la maximum pâraie de juma’ de metru şi fac ravagii prin toate zonele lumii. Le-am zice, mergând pe firul logic al cotidianului – tuturor acestor hachiţe ale naturii – efecte de încălzire globală, de poluare. Dar dacă ar fi să dăm curs unor previziuni din vechime, ar trebui, oare, să ne întrebăm dacă toate acestea nu sunt, cumva, semne ale mult-trâmbiţatului sfârşit al lumii? Chiar vine? Chiar se termină lumea în viitorul apropiat? Chiar s-a supărat Dumnezeu pe toţi? Chiar se va sfârşi viaţa pe Pământ? Un subiect care, în destule medii, este dezbătut cu seriozitate. Deşi cu un milion de probleme pe cap, românii vorbesc destul de des şi de insistent în ultimul timp despre sfârşitul lumii, care, după calendarul mayaş, după Nostradamus, şi nu numai, ar trebui să fie pe 21 decembrie, 2012. Adică la doar o aruncătură de băţ de momentul actual.
Sfârşitul lumii văzut prin ştiinţă şi predicţii
Multe, diverse şi alambicate sunt previziunile privind sfârşitul lumii. Sună aşa, alarmist şi dureros, sfârşitul lumii, auzi, dar nu e decât o sintagmă. Până şi Newton, cât era el de Newton, s-a pus, cică, pe făcut calcule care arată că lumea, mai e un pic, şi se sfârşeşte. Nu zice el 2012, dar zice că se sfârşeşte. Iar Nostradamus – contestat de multe ori, pentru că predicţiile sale s-au dovedit neadevărate – a lăsat şi desene explicative în sensul ăsta: în 2012, gata! Mai vin şi mayaşii care completează tabloul: în 2012, fix, lumea asta e la capăt de drum. Nici Biblia n-ar fi departe de astfel de dezvăluiri. Până şi oamenii de ştiinţă, după calcule riguroase, au început să se îngrijoreze. Atmosfera Terrei este în schimbare, iar cea vulcanică în creştere, de asemenea, a crescut câmpul magnetic al soarelui şi un gaz necunoscut s-a format în straturile superioare. Explicaţia ştiinţifică este că soarele a intrat în Centura Fotonică, o zonă cosmică mai intensă în energie, iar Pământul va intra şi el aici în 2012. Timpul terestru nu va mai exista şi Polii magnetici se vor inversa. Radiaţiile din Centura Fotonică, spun cercetătorii, vor face o selecţie în plan uman pe bază spirituală, timpul se va sfârşi, va ajunge pe zero şi, vreme de 2000 de ani nu va mai fi noapte. Această schimbare este benefică şi poate duce la dispariţia bolilor grave care, la momentul actual, macină lumea. Pe de altă parte, mayaşii care au făcut calcule pentru milioane de ani, nu au trecut cu profeţiile lor dincolo de 2012. Ei spuneau că un mare cataclism produs la nivel mondial va duce la începutul unei noi ere spirituale, nu la sfârşitul lumii. Conform calendarului lor, mayaşii au descoperit că axa terestră oscilează şi, la 26.000 de ani, adică un cilclu cosmic cu câte 13.000 de ani, se schimbă poziţia astrelor. Acum am cam fi la sfârşitul unui astfel de ciclu şi, după el n-ar mai fi nimic din cele ce le ştim, adică vine sfârşitul lumii. Dar sfârşitul, ca să vorbim în ton, civilizaţiei lor de ce nu l-au prevăzut, oare? Apoi, se spune că ADN-ul va fi reprogramat şi totul va fi superior. Ar părea că e de bine. Şi dacă, pe lângă schimbările climaterice bizare despre care am vorbit mai sus, v-aţi pus întrebări ori vi s-a părut vreodată că ziua e mai mică şi nu mai aveţi timp de nimic, chiar este adevărat. Aşa reiese din cercetări. Ea, ziua, nu mai are 24 de ore, cum am învăţat demult, ci doar 16, din cauză că rezonanţa magnetică a pământului are 12 cicli pe secundă, faţă de de 7,83. Şi, în 2012, soarele se aliniază peste Calea Lactee. Natura o ia razna de-a binelea şi nimic nu va mai fi cum ne-am obişnuit să fie. Ba mai mult, milioane de oameni vor muri din cauza acelor catastrofe. Cutremurele din Japonia să fie, oare, în acest sens?
A mai fost sfârşitul lumii…
De fapt, ca să vorbim cinstit, nu s-a mai discutat, indiferent de predicţii şi cercetări, şi altă dată despre sfârşitul lumii? În anul 1000 tot la fel se credea, că e sfârşitul. 500 de ani mai târziu, oamenii s-au temut la fel, că vine Apocalipsa. În 2000, a fost, de asemenea, hai mare cu sfârşitul ăsta. Şi câte alte momente de genul ăsta, amintite în cronici şi neamintite în nicio scriere, n-or fi fost? Nici cercetările, nici predicţiile nu ştiu, de fapt, o astfel de chestiune: când se sfârşeşte lumea… Deocamdată, ceea ce avem de făcut este să ne bucurăm de viaţă, să trăim clipa, să fim conştienţi că timpul trece. Şi nu neapărat către sfârşitul lumii.