IT&C, Stiri

Versiunea Call of Duty: Advanced Warfare Day Zero Disponibilă de Luni, 3 noiembrie

O premieră pentru franciza Call of Duty ce oferă gamerilor acces cu 24 de ore mai devreme

CODAW-Game-Screenshot20

Fii primul care joacă Call of Duty în Ziua Zero. Luni, 3 noiembrie, fanii pot obține versiunea Call of Duty: Advanced Warfare Day Zero sau edițiile de colecție prin intermediul retailerilor locali precum Altex, Media Galaxy și eMAG, o premieră pentru franciza Call of Duty ce permite accesul cu 24 de ore înainte de lansarea jocului, XP dublu în Ziua Zero și o serie de arme și armuri ce pot fi folosite în joc.

Duminică, 2 noiembrie ora 17:00, Nexus Gamers Pub și Media Galaxy organizează un pre-launch party pentru toți fanii seriei Call of Duty. În cadrul evenimentului veți putea vedea și juca în premieră pentru România Call of Duty: Advanced Warfare, puteți câștiga jocuri Call of Duty pentru PC, Xbox 360 și PS3 și, nu în ultimul rând, veți avea ocazia să vă întâlniți cu invitații speciali și fanii prezenți la datorie.

https://www.facebook.com/events/387855568035828/

Luni, 3 noiembrie 2014 ora 18:00, Media Galaxy invită toți fanii seriei Call of Duty în magazinul Media Galaxy Orhideea, pentru evenimentul de lansare al jocului Call of Duty: Advanced Warfare, unde participanții vor avea ocazia de a câștiga premii extrem de atractive.

https://www.facebook.com/events/953427071338495/

eMAG organizează luni, 3 noiembrie 2014 ora 19:00 un super concurs Call of Duty: Advanced Warfare cu ocazia lansării jocului, înscrierile fiind posibile prin intermediul blogului companiei.

https://www.facebook.com/events/734090663341448/

Realizat de Sledgehammer Games pentru consolele next-gen şi PC, Call of Duty: Advanced Warfare reprezintă o viziune nouă asupra francizei de mare succes, inspirată din evenimente ce pot avea loc într-un viitor apropiat, în care tehnologia şi tactica au evoluat şi au intrat într-o nouă eră a conflictelor militare. Acțiunea are loc în anul 2054. Atlas Corporation, o corporaţie militară privată (PMC), apare la orizont, având puterea de a salva omenirea ce se chinuie să îşi revină după o serie de atacuri globale. Gamerii intră în rândurile unei unităţi militare specializate şi antrenate să restabilească ordinea, cu abilităţi noi date de exoscheletul de ultimă generaţie şi cu un arsenal nou de arme, vehicule şi echipamente hi-tech.

Inspirată de Atlas Corporation, Call of Duty: Advanced Warfare Atlas Limited Edition este livrată într-o carcasă metalică SteelBook™ și include jocul, o hartă multiplayer bonus, Atlas Gorge, o colecție de obiecte digitale cu denumirea și însemnele Atlas, dar și un manual intitulat sugestiv Welcome to Atlas: Advanced Soldier Manual.

Call of Duty: Advanced Warfare Atlas Pro Edition include tot ceea ce este deja prezent în Limited Edition, plus Season Pass-ul care va fi disponibil pentru Call of Duty: Advanced Warfare și care va conține 4 DLC-uri cu hărți pentru modurile disponibile în joc.

Edițiile de colecție includ următoarele elemente digitale:

  • Harta Atlas Gorge pentru modurile multiplayer ale jocului – Atlas Gorge este inspirată de harta Pipeline din Call of Duty 4: Modern Warfare, fiind reconcepută pentru noile abilități ale jucătorilor din Call of Duty: Advanced Warfare, obținute datorită prezenței exoscheletului și a funcțiilor acestuia în joc.

  • Atlas Digital Content Pack include două arme, Bal-27 AE Assault Rifle și Atlas 45 AE Pistol, exoschelet cu denumirea și însemnele Atlas, casca Atlas, emblemă Atlas, 5 supply drops bonus – un nou element prezent în modul multiplayer Call of Duty: Advanced Warfare despre care vom afla mai multe detalii pe 11 august, cât și un upgrade pentru exoscheletul pe care îl vei folosi în campania single-player.

Atlas Pro Edition și Atlas Limited Edition includ și următoarele:

  • Welcome to Atlas: Advanced Soldier Manual include toate informațiile necesare, atât istorice cât și tactice, oricărui recrut ca să devină un soldat de prim rang în cadrul corporației Atlas.

  • SteelBook, o carcasă metalică pentru colecționari în interiorul căreia se află jocul.

  • Coloana sonoră oficială pentru Call of Duty: Advanced Warfare în format digital, ce conține atât melodii compuse de Harry Gregson-Williams, cât și de casa de producție Audiomachine.

Pentru cele mai noi informații legate de Call of Duty: Advanced Warfare urmăriți www.callofduty.com, www.facebook.com/callofduty, www.youtube.com/callofduty cât și @CallofDuty pe Twitter și Instagram.

Call of Duty: Advanced Warfare este disponibil pentru PC, Xbox One, Xbox 360, PlayStation 4 și PlayStation 3 începând cu data de 3 noiembrie în ediții Day Zero și de colecție, urmând ca versiunea standard să fie disponibilă pe 4 noiembrie. Prețurile variază în funcție de ediție și platformă între 199,90 RON și 499,90 RON.

 

blank