Un copil de 13 ani a înjunghiat un bărbat, în urma unei altercații
Actualitate, Featured

Un copil de 13 ani a înjunghiat un bărbat, în urma unei altercații

Un tânăr din județul Timiș a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen și lovit în cap de mai mulți agresori. Printre aceștia este și un copil de 13 ani care a folosit un obiect ascuțit.

Potrivit polițiștilor din Timiș, sâmbătă, în jurul orei 20:00, a avut loc un conflict pe o stradă din localitatea Tomnatic între mai multe persoane. Un tânăr de 25 de ani a fost lovit în zona capului cu un obiect contondent de către doi bărbați de 42 și de 17 ani, iar un copil de 13 ani l-a înjunghiat de mai multe ori în torace.

Cel de 42 de ani și tânărul de 17 au început să îl lovească pe cel de 25 de ani cu parul, iar copilul de 13 ani l-a înjunghiat cu un cuțit. Victima a fost preluată de un echipaj medical și a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale, iar agresorii au fost duși la sediul poliției pentru audieri.

„Aseară în jurul orei 20:00, a avut loc un conflict pe o stradă din localitatea Tomnatic între mai multe persoane. În urma conflictului un tânăr de 25 de ani a fost lovit în zona capului cu un obiect contondent de către doi bărbați de 42 și de 17 ani, iar un minor de 13 ani i-a provocat plăgi prin înjunghiere în zona toracelui cu un obiect ascuțit-tăietor. În urma incidentului, tânărul de 25 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii din Sânnicolau Mare au întocmit un dosar penal, cei doi bărbați de 17 și 42 de ani fiind reținuți pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.


blank