Udrea crede că Antonescu va fi un preşedinte de decor
Politic, Stiri

Elena Udrea, cum constatam şi în alte dăţi, este teribil de volubilă şi de vocală, când apare pe la tv, şi, în ultima vreme, tot apare. Acum, ea crede că, dacă totuşi, Crin Antonescu va fi preşedinte al României, ceea ce nu crede, nu va fi un preşedinte arbitru, aşa cum încearcă USL să arate că va trece în Constituţie, când aceasta va fi revizuită şi modificată, că va fi preşedintele. Ci, spune Udrea, un preşedinte de decor va fi Antonescu. Şi asta pentru că, premierul Victor Ponta urmăreşte să concentreze întreaga putere în mâinile sale şi să-l transforme pe Antonescu într-un locatar izolat al Palatului Cotroceni. Mai mult, chiar, afirmă Udrea, Ponta i-a întins cu bună ştiinţă o cursă lui Antonescu, atunci când i-a dat pe mână comisia pentru revizuirea Constituţiei. „Domnului Antonescu – zice deputatul PDL – i s-a dat ceva de făcut legat de viitoarele atribuţii ale preşedintelui tocmai pentru a-l linişti şi a nu-i da impresia că se încearcă să i se ia candidatura”. Adică, vine că i-a dat o jucărie ca să tacă, să închidă ochii, să nu vadă, să guste păcăleala. Aşa să fie, doamna Udrea? N.M.  

blank