Sute de persoane, printre care zeci de copii care au plecat aseară din Mangalia nu au ajuns nici acum la destinație, după mai bine de 24 de ore. După ce aseară a rămas blocat în apropiere de Gara de Nord, „trenul groazei” s-a blocat din nou, de data aceasta în Valea Albă. Locomotiva trimisă pentru a ajuta s-a stricat și ea iar garnitura s-a pus în mișcare abia după trei ore, cu ajutorul unei a treia locomotive.
Traficul feroviar a fost blocat pentru trei ore pe Magistrala 900 Craiova –Timișoara, din cauza trenului IR 1991, care se deplasa pe relația Mangalia –Timișoara, rămas imobilizat în stația Valea Albă (jud. Mehedinți), a anunțat Infotrafic.
Potrivit presei, trenul s-a oprit într-o pădure din cauza unei defecțiuni la frâne. După ce locomotiva trimisă s-a stricat și ea, a fost nevoie de o a treia pentru ca trenul să se pună în mișcare.
Mama unuia dintre copiii care se află în tren a vorbit la o televiziune despre ceea ce s-a întâmplat.
”Inițial cei de la CFR le-au spus în tren că deviază acest traseu de pe București și prima stația în care vor opri este Videle, pentru că vorbisem prin cunoștințe să le ducă copiilor mâncare și apă în gară în București. Au oprit în București, deci n-au mai deviat traseul, iar acolo le-au dat un corn cu ciocolată și o sticlă de apă. Au plecat mai departe, au ajuns undeva la 15 km de Drobeta Turnu-Severin, în localitatea Valea Albă, unde au rămas fără frâne și sunt blocați de două ore din nou. A plecat din Drobeta Turnu-Severin o locomotivă către ei, care în momentul în care au făcut probele s-a defectat. Este inuman. Nu mai au nimic de mâncare.”
Potrivit Infotrafic, trenul a plecat din Valea Albă în jurul orei 19.00 după ce a fost deblocat de a treia locomotivă trimisă în ajutor. O parte dintre copii au fost preluați de părinți.
Copiii ar fi primit în tot acest interval de 24 de ore câte un corn și o sticlă de apă.
„Trenul IR 1991 Mangalia – Timișoara Nord a fost oprit în stația Valea Albă din cauza defectării locomotivei. Trenul a fost pus în mișcare, cu o nouă locomotivă, în jurul orei 19:05. Facem mențiunea că în stația Roșiori călătorii au primit apa și croissant, în stația Valea Alba pe perioada staționării au primit apa, iar în stația Turnul Severin vor primi apa si croissant. Siguranța și securitatea călătorilor nu a fost afectată”, a transmis CFR.
Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren.