Ultima Ora

Traian Băsescu, criză de nervi. A cedat!

Traian Băsescu a făcut o criză de nervi la Timișoara! Discursul fostului consilier prezidenţial, actual secretar general al PMP, Dorel Onaca a fost de departe cel mai linguşitor la adresa lui Traian Băsescu de la întâlnirea de la Timişoara.

media-142694180749643200

Cu o faţă căzută, fostul preşedinte l-a ascultat pe Onaca impasibil până acesta a început să-l pomenească într-una când a vorbit despre organizarea noului partid.

“Lasă-mă”” i-a spus de pe locul său din primul rând, Băsescu lui Onaca, dând din mână. Fostul consilier nu a priceput mesajul, continuându-şi discursul mobilizator “cu cât de greu ne este acum, cu atât mai mare va fi victoria când vom câştiga alegerile”.

Singurul care nu a aplaudat a fost Traian Băsescu. Cuvântarea lui Onaca a continuat şi mai patimaş, acesta încercând să-şi mobilizeze colegii, amintindu-le că “în ultimii 14 ani şi sigur în ultimii cinci ani, singurul care a câştigat toate alegerile din România – domnul preşedinte Traian Băsescu”.

În loc să se bucure şi să zâmbească, fostul şef al lui Onaca i-a făcut un semn categoric din mâini, spunându-i “Termin-o că plec!”.

Secretarul general al PMP şi-a continuat discursul motivaţional, la final reuşind să-i provoace un nou gest de lehamite fostului preşedinte, care a dat iarăşi din mână exclamând “hai, mă”, atunci când Onaca a anunţat că “în parteneriat cu domnul preşedinte Traian Băsescu să oferim României cel mai competent prim ministru”.

blank