Life, Stiri

Tatăl Mădălinei Manole, internat de urgență în spital.

Tatăl Mădălinei Manole are grave probleme de sănătate. Ion Manole a făcut accident vascular ischemic şi a paralizat. El a fost internat la Neurologie, dar acum se află acasă, sub îngrijirea fiului şi a soţiei sale.

madalina_manole_14202900

Moartea fiicei sale, dar şi neînţelegerile şi procesul pe care îl are de patru ani cu ginerele lui l-au pus la pământ pe tatăl Mădălinei Manole. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a suferit un accident vascular ischemic şi are paralizie pe partea dreaptă a corpului. Necazul s-a întâmplat imediat după 14 iulie, ziua în care Mădălina Manole ar fi împlinit 47 de ani, scrie Click.ro.

„În ultimii patru ani, s-au acumulat multe boli, care s-au agravat. Tata a îmbătrânit cât alţii în 30 de ani. Nu mai este omul care era cândva”, ne-a spus Marian, fratele Mădălinei Manole. Ion Manole a fost internat la Neurologie şi, deşi medicii i-au dat drumul acasă, starea lui de sănătate este în continuare foarte proastă.

„Vorbeşte şoptit şi abia se mişcă, trebuie să îl scoatem noi afară, pentru că nu mai poate să meargă singur pe picioarele lui. În starea în care se află, orice supărare îi poate fi fatală”, ne-a mai spus Marian Manole, care este convins că Petru Mircea savurează necazurile pe care le are socrul său.

blank