Life, Stiri

„Sunt victima propriei frumuseți. Oamenii mă văd ca pe un obiect”

 Am avut norocul (după unii) de a mă naște frumoasă. O frumusețe din aia după care întorci capul pe stradă, care atrage priviri, zâmbete, interes, dorință și de foarte multe ori gesturi extreme.

933198l-640x0-w-de9da8d4
În adolescență eram mândră de fizicul meu și nu credeam că voi ajunge vreodată să-l urăsc. Dar iată că la 27 de ani sunt o epavă umană – din punct de vedere moral – și nu știu cum să ies din acest cerc vicios al frumuseții, pe care foarte multe femei și l-ar dori, inconștient.

În ciuda frumuseții am știut dintotdeauna ce vreau să fiu și că nu vreau să mă bazez pe cum arăt, ci pe ce am în cap. Așa că am învățat, am făcut o facultate, m-am străduit să urmez calea dreaptă și să nu profit de pe urma slăbiciunii pe care mulți profesori și colegi o aveau pentru mine. Am reușit să termin o facultate bună, cu medii mari, am făcut un master și m-am măritat în același timp cu primul bărbat care s-a purtat cu mine decent.

Adică nu a devenit obsedat de frumusețea mea, cum s-a întâmplat adesea în anii în care eram curtată de diverși. Am crezut multă vreme că mă iubește pentru cine sunt, nu pentru cum arăt, așa că primii doi ani de căsnicie au fost poate cei mai frumoși, pentru că erau inocenți.

Portrait of Beautiful Woman With Red Lips

În timpul ăsta viața mea a fost la fel, deși credeam că faptul că sunt căsătorită mă va ajuta să scap de avansurile nedorite și de hărțuieli. Am continuat să fiu invitată în diverse locuri, să mi se facă propuneri nesimțite de-a dreptul și să fiu considerată „gata de acțiune” chiar și când eram de mână cu soțul meu. Mai presus decât orice am continuat să fiu singură, fără pieteni și mai ales prietene, pentru că femeile mă urăsc în general, considerând că oricând le pot face avansuri, cu succes, iubiților lor.

Uneori mi se părea jignitor și față de soțul meu să fiu abordată așa alături de el, deși era suficient de jignitor față de mine că trebuia să accept acest gen de atenție nedorită de la diverși oameni: de la amici, cunoscuți și până la colegi, trecători sau chiar chelneri. Și nu, nu eram îmbrăcată provocator, trebuie să menționez acest lucru. Curios lucru, însă, el era mândru să se afișeze cu mine și mândru, de asemenea, de atenția pe care toată lumea mi-o acorda.

Situația a degenerat în momentul în care am rămas însărcinată, iar soțul meu a început să fie obsedat de greutatea mea. La început îmi atrăgea atenția discret și diplomat că o să mă îngraș și că nu e cazul să mănânc „pentru doi” cum se zice. Apoi a început să-mi monitorizeze atent dieta și să fie un adevărat tiran cu mine.

Atunci mi-am pus pentru prima dată întrebarea dacă nu cumva și el, ca toți ceilalți, este cu mine doar pentru cum arăt, și nu pentru că mă iubește. Era mândru să se afișeze la brațul unei femei superbe, dar nu era dispus să-i suporte cele câteva luni de sarcină și de revenire la siluetă, după naștere.
După ce am născut a fost dezamăgit – și nu s-a străduit să ascundă asta – de faptul că silueta mea nu mai era la fel. Eram la fel de frumoasă, doar cu zece kilograme mai mult. Comportamentul lui s-a schimbat radical și am început să nu ne mai înțelegem. Pe fondul unei depresii post-natale și al problemelor în căsnicie am început să mă îngraș și mai mult.

Acum am cu 50 de kilograme peste limita mea normală (adică am în jur de o sută de kilograme), am divorțat, trăiesc singură cu copilul meu de doi ani și am diabet.
Pe fond de stres, pe fond de mâncat necontrolat, medicii îmi spun că trebuie să slăbesc pentru că este în pericol viața mea, dar nu am nicio voință să fac asta. Pentru că știu că a slăbi și a reveni la dimensiunile de dinainte de sarcină înseamnă să revin la hărțuielile prin care ma trecut timp de 25 de ani și cărora nu cred că le mai pot face față.

Sunt între alternativa de a muri pentru că-mi plesnește inima de grăsime și a muri la un moment dat de depresie pentru că sunt … prea frumoasă. Paradoxal, deși știu că nimeni nu poate crede asta, pentru mine frumusețea e o povară imposibil de suportat.

blank