Politic, Stiri

Sulfina Barbu: Udrea venea la partid şi ne transmitea mesaje din partea preşedintelui. Nu erau totdeauna reale

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a relatat, la #romaniatv, că Elena Udrea venea la şedinţele conducerii PDL, în vremea dinaintea rupturii dintre Traian Băsescu şi democrat-liberali, şi transmitea liderilor partidului mesaje din partea şefului statului. Veridicitatea acestora era testată întrucât spusele lui Udrea nu corespondeau tot timpul realităţii.

basescu_udrea_sursazilei_ro_04649700

„Doamna Udrea făcea uz de această relaţie mai apropiată cu domnul preşedinte. De multe ori, dumneaei venea să ne transmită la partid mesaje ce ar fi fost din partea domnului preşedinte. De cele mai multe ori, aceste mesaje au fost verificate dacă sunt reale”, a relatat Sulfina Barbu.

Întrebată dacă verificările confirmau spusele Elenei Udrea, Barbu a răspuns: „Nu întotdeauna (…) Aceste lucruri erau verificate pentru că vorbim de acţiuni de partid”.

Sulfina Barbu a precizat că liderii PDL nu se lansau în speculaţii legate de natura relaţiei dintre Traian Băsescu şi Elena Udrea, însă a apreciat că o parte din vină pentru apariţia acestor speculaţii în spaţiul public o are chiar Udrea. „Să nu ne ascundem după deget, şi domnia sa şi-a creat această aură de relaţie specială cu domnul preşedinte de-a lungul celor 10 ani”, a mai spus democrat-liberala.

blank