Românii sunt mari consumatori de vin. Că e roșu sau alb, roze sau licoros, vinul e preferatul consumatorilor la mese sau între ele.
”După 45 de ani în care s-a băut doar mult, ieftin şi, de regulă, destul de prost, acum ne reinventăm. Aş zice că suntem într-un moment în care, din punct de vedere tehnologic, producătorul este înaintea consumatorului; din punct de vedere al planurilor de perspectivă, în momentul acesta, sunt vinuri mai bune decât cere consumatorul, mai avansate şi din punct de vedere tehnologic, şi din punct de vedere gustativ. Deci aici suntem, cred! Vinul a reintrat mai serios în preferinţele de consum abia în ultimii şase-şapte ani.
După ’90, vinul a căzut în desuetudine. Vinul era băutura părinţilor noştri şi a venit la putere berea. Din mai multe motive. A apărut, în primul rând, berea cu termen de garanţie mare, au apărut campaniile de promovare a berii, a devenit un produs foarte ieftin şi foarte disponibil. Vinul era, brusc, băutura bunicilor, nu mai era băutura generaţiei care avea 20 şi ceva de ani în ’90. Lucru care s-a perpetuat şi din cauză că industria vinurilor la noi s-a privatizat târziu, şi după aceea a mai avut nevoie de câţiva ani pentru retehnologizare ca să apară vinurile noi.
De cinci ani, aş zice, vinul a reînceput să intre în preferinţele de consum ale generaţiei tinere. Oameni sub 35 de ani încep să bea vin şi să-l consume, considerându-l atât o băutură satisfăcătoare în sine, cât şi marker-ul indicator de statut social. Şi lucrul acesta se vede probabil cel mai uşor la vinurile rozé.
De la rozé s-a trecut spre vinurile albe şi roşii şi astfel a reintrat vinul în preferinţele de consum ale generaţiei tinere. „Satisface şi băutorii de vin alb, şi pe cei de vin roşu“ Hai să aprofundăm un pic asta cu rozé-ul. Mie îmi place, am devenit fan al vinului rozé, l-am descoperit acum doi ani. Vinul rozé are, în primul rând, o culoare apetisantă, atrage, are o culoare care se semnalizează de la distanţă. Vezi pe cineva cu un pahar de vin, cu ceva roz în el, îţi atrage mai mult atenţia decât un pahar de vin alb sau un pahar de vin roşu.
La noi, culoarea asta e o noutate. Primul rozé sec – nu vorbesc aici de Busuioaca de Bohotin, care a existat dintotdeauna – a apărut în 1998 sau în 1999 în România. A fost o raritate şi o ciudăţenie, producătorul respectiv scotea 4.000-5.000 de sticle pe an până când şi-a creat un nume. După ce acel prim rozé şi acel prim producător şi-au creat un nume, a început să fie imitat de alţi producători care şi-au dat seama că aici e o nişă.
Satisface şi nevoia băutorilor de vinuri roşii, care, vara, pe căldură, n-ar prea bea vin roşu că e greu, corpolent, nu poţi să bei decât un pahar-două. Rozé-ul bun conţine multe caracteristici ale vinului roşu, dar se consumă la o temperatură foarte scăzută, este răcoritor şi e mai băubil, mai light, mai uşor de înghiţit şi mai uşor de asortat la o varietate de mâncăruri. Şi, în acelaşi timp, îi satisface şi pe consumatorii de vin alb, care ar vrea să bea un vin bine răcit, cu prospeţime, cu aciditate ridicată. E, cumva, o soluţie foarte bună de compromis.
Cred că nimeni dintre cei care consumă rozé nu se aşteaptă să poată fi învechit sau să aibă o complexitate deosebită, dar trebuie să aibă anumite trăsături, şi aici mă refer la o anumită fructozitate, la o anumită corpolenţă, la o anumită plinătate a gustului care să-l facă de băut şi de asortat la mâncare.
Vinul casei, în loc să fie unul cu care casa se mândreşte, a devenit vinul cel mai ieftin pe care casa l-a putut găsi pe undeva. De regulă, vinul cel mai ieftin vine şi cu părţile lui negative, pentru că, de regulă, ce e atât de ieftin are şi o calitate în consecinţă. Există puţine restaurante care acordă vinului atâta atenţie încât să îşi dea seama că aşa numitul vin al casei trebuie să reprezinte şi nivelul calitativ al locaţiei, să fie în concordanţă cu nivelul calitativ dorit de ei.
Sunt şi mai puţine restaurante care decid să-şi îmbutelieze un vin al casei sub brandul propriu sau sub un alt brand, să-l selecteze după alt criteriu decât cel al preţului. Şi atunci, în România, am observat că e destul de riscant să comanzi vinul casei, te poţi trezi cu orice porcărie pe masă.
Spumantele – 6-9ºC, vinurile albe, tinere, 9-12ºC, să zicem, vinurile roşii, tinere, 12-16ºC, vinurile roşii mai mature, 16-18ºC. Cam astea sunt temperaturile. Poate cele pe care le-am zis eu sunt un pic mai jos decât ce zice “teoria restauraţiei”, dar e de ţinut cont că un vin scos dintr-o sticlă la 12ºC şi turnat în pahar ajunge, în trei minute, să mai vrei două-trei grade în plus, şi atunci poate e mai bine să ai vinul în pahar şi să se încălzească pe măsură ce-l guşti decât să-l ai cald şi să se încălzească şi mai tare.”, spune Cezar Ioan, pentru ziarulring.ro.