Siameze
Life

Siameze în vârstă de 1 an, care împărțeau organe și funcții vitale, au fost separate într-o operație care a durat 27 de ore

Gemenele siameze în vârstă de 1 an s-au născut pentru a doua oară, atunci când medici de la o cinică din Turcia au reușit să le separe după o intervenție maraton, care a durat nu mai puțin de 27 de ore.

Gemenele siameze născute în iulie 2020, în Camerun, Elizabeth și Mary erau unite în zona șoldurilor și împărțeau măduva spinării, o parte a coloanei vertebrale până la tractul urinar, tractul digestiv, sistemele urogenitale și structura neurovasculară, potrivit reprezentanților Spitalului Acibadem Altunizade din Turcia.

Potrivit sursei citate, atunci când condițiile de siguranță impuse de pandemie au permis, fetițele au fost duse în Turcia, pe 30 martie 2021. Aveau 9 luni pe atunci și aveau să înceapă pregătirea pentru un proces chirurgical fără egal.

„Medicii din numeroase departamente, de la urologie și unitatea de terapie intensivă până la radiologie, kinetoterapie și chirurgie cardiovasculară, și o armată de profesioniști din domeniul sănătății s-au reunit pentru a separa gemenele unite. Tratamentul multidisciplinar a durat 7 luni”, se arată într-un comunicat al spitalului din Turcia.

„Cea mai frumoasă despărțire…”
Operația-maraton a avut loc pe 12 august 2021 și a durat până pe 13 august 2021, când gemenele au putut ocupa, în sfârșit, pătuțuri separate la secția de terapie intensivă, unde s-au trezit într-o viață cu totul nouă.

„Drumul către această «cea mai frumoasă… despărțire» a fost pavat cu eforturile riguroase ale numeroșilor medici din multe departamente, de la neurochirurgie pediatrică la chirurgie plastică, chirurgie pediatrică, radiologie, urologie, anestezie, chirurgie cardiovasculară și echipă de terapie intensivă”, mai spun reprezentanții spitalului.

„Noi, cei din echipa de neurochirurgie, am început operația de separare. Din moment ce fetițele au împărțit măduva spinării, mielomeningocelul, membranele coloanei vertebrale și osul sacrococcigian, am separat aceste structuri și, astfel, am finalizat procedurile chirurgicale care țin de specialitatea noastră. Chiar și poziționarea pacientelor pe masa chirurgicală a fost o provocare – aveam doi copii lipiți și poziția ideală a unui copil complica substanțial operația celuilalt! Așa că am efectuat operația într-o poziție ieșită din comun. Suntem atât de bucuroși că totul a fost un succes. Este important să subliniem și eforturile echipei de kinetoterapie pediatrică – acești copii sunt acum perfect recuperați în ceea ce privește mișcarea și mersul”, precizează profesorul de neurochirurgie pediatrică Memet Özek.

S-au privit pentru prima oară după operație
Potrivit celor de la spitalul din Turcia, fetițele, care din cauza poziției nu s-au putut vedea până atunci, s-au privit pentru prima oară după operație.

„S-au separat măduva spinării, căile urinare, rectul și unele vase de sânge. Rectul se deschidea spre un anus articular. Complexul muscular care regla defecația a fost și el împărțit de cele două surori și asta a fost una dintre cele mai semnificative provocări. Colostomia a fost efectuată pentru a împărți în două zona respectivă. Una dintre fetițe nu avea vagin, în timp ce vaginul celeilalte era și el problematic. O cavitate a fost creată în timpul intervenției chirurgicale pentru a putea construi un vagin în viitor. Niciuna dintre ele nu avea uter sau era extrem de subdezvoltat. Au fost unite sistemele lor digestive și urinare, sistemul genital și sistemele neurovasculare. Toți membrii echipei au studiat manechinul tridimensional, care a fost construit pentru a efectua o operație de separare fără cusur. Mary a fost prima care a părăsit sala de operație, urmată de Elizabeth. A fost un moment incredibil de emoționant pentru echipă, atunci când bebelușii s-au văzut pentru prima dată.”, își amintește profesorul de Chirurgie Pediatrică Burak Tander.

Separarea chirurgicală a presupus și procese complexe de reconstrucție. A fost rândul Profesorului de Chirurgie Estetică, Plastică și Reconstructivă Hakan Ağır, un profesionist de renume mondial, să intervină.

„Am efectuat proceduri pentru a desprinde pielea, țesuturile subcutanate și mușchii înainte de operația de separare a gemenilor uniți. Am plasat expansori de țesut în prima fază a operației de separare la anumite părți ale corpului, unde gemenele unite urmau să fie separate. A fost un proces pregătitor, prima fază. În a doua fază, ne-am asumat rolul de a închide zonele operate de echipele de chirurgie pediatrică și neurochirurgie pediatrică. De asemenea, am acționat ca o echipă pentru a depăși problemele postoperatorii de vindecare a rănilor cu echipe de terapie intensivă generală și boli infecțioase și cu asistența medicală maximizată”, explică profesorul Ağır.

„27 de ore au părut ca o oră pentru noi”
Nici anestezia nu a fost un capitol ușor în această operație-maraton. Profesorul specializat în anestezie, Serpil Ustalar Özgen, povestește:

„Rolul nostru, ca echipă de anestezie, a fost să-i facem pe acești bebeluși să doarmă în siguranță pe toată durata intervenției chirurgicale, pentru a ajuta chirurgii noștri să lucreze confortabil și să-i salveze. Am pregătit toate echipamentele în două culori pentru a evita confuzia între cei doi bebeluși înainte de a începe operația; echipa a fost împărțită în „Echipa Elizabeth” și „Echipa Mary”. De fapt, 27 de ore au părut ca o oră pentru noi, pentru că toată lumea a folosit toate mijloacele tehnologice, fiecare a procedat foarte profesionist și concentrat pe rolul său. Bebelușii sunt, acum, foarte bine și cresc foarte repede. Sunt atât de fericit să fiu membru al echipei care i-a despărțit cu succes; bucuria de a-i vedea pe copii atât de sănătoși, cântând cântece și dansând e fără egal.”

După terminarea intervenției de 27 de ore, pentru Elizabeth și Mary a urmat o perioadă petrecută la terapie intensivă. Acolo starea lor a fost monitorizară de Profesorul de Terapie Intensivă Pediatrică Agop Çıtak.

„Separarea chirurgicală a gemenelor a fost o muncă lungă, complicată și provocatoare. Când au fost internate postoperator în secția de terapie intensivă, toate semnele vitale ale gemenelor au fost monitorizate îndeaproape. O intervenție chirurgicală îndelungată poate prezenta un risc de infecție și, prin urmare, ne-am concentrat atenția foarte strict asupra infecției. După ce gemenele au fost monitorizate în unitatea de terapie intensivă pediatrică pentru încă câteva zile, au fost externate în camera lor de la clinica pentru pacienți internați.”

„Când le-am văzut mișcându-se liber în paturile lor, în camerele lor, parcă pluteam de fericire”
Pentru părinți, bucuria veștilor bune după intervenția chirurgicală lungă și critică a fost uriașă.

„Când le-am văzut mișcându-se liber în paturile lor, în camerele lor, parcă pluteam de fericire. Din moment ce Elizabeth și Mary erau împreună de 13 luni, plângeau în mod constant în timp ce se căutau una pe cealaltă. După șederea lor în unitatea de terapie intensivă, Elizabeth și-a ținut constant mâinile micuțe pe Mary după ce s-au reunit pentru prima dată după intervenție. A fost emoționant să le vedem privindu-se, nu puteau face asta până acum. Această fericire incredibilă o datorăm încrederii insuflate de medici, asistente, management și tot restul personalului. Au fost extrem de pricepuți, cu o căldură sufletească deosebit și ne-au revigorat mereu starea de spirit. Cuvintele chiar nu reușesc să exprime fericirea noastră”, a spus mama fetițelor.

blank