Life, Stiri

Sfârşitul lumii vine pe 20 martie?

Eclipsa parţială de Soare de pe 20 martie, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul Soarelui, stârneşte vii controverse pe internet. Se vorbeşte, din nou, despre un posibil cataclism natural, despre Apocalipsa şi chiar şi despre sosirea unei civilizaţii extraterestre.

eclipsa_de_soare_gadgetreport_29832900

Eclipsa parţială de Soare va avea loc între orele 10.48 – 13.04 şi va fi vizibilă şi din România. Experţii spun că momentul este unul semnificativ pentru va fi singurul fenomen astronomic de acest tip până în 2020. La Polul Nord, eclipsa de Soare va fi totală, relatează GadgetReport.ro

 Cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, a declarat, pentru MEDIAFAX, că „ la ora 11.56, când este maximul, vom vedea o lumină diferită faţă de în restul zilelor, când este Soarele neeclipsat. Vom pierde jumătate din lumina Soarelui”.

 Pe internet au inceput, ca de obicei, dezbaterile privind semnele Apocalipsei. Se speculează că momentul marchează sfârşitul lumii, a doua venire pe Pământ a lui Mesia şi, mai nou, sosirea unei civilizaţii extraterestre care va coloniza Pământul.

La fel s-a spus si anul trecut, cand am avut cea mai puternica eclipsa de lună, supranumită„Luna sângerie”. Marte, Soarele si Pamantul s-au aliniat atunci formând o rara opoziţie a planetelor ce se produce o dată la 778 de zile.

blank