Continut Sponsorizat

Sezonul pe zgură din tenisul feminin începe la finalul lunii martie

Noul sezon pe zgură din tenisul feminin va începe la finalul lunii martie. Primul mare turneu pe zgură din 2025 este cel de la Charleston, care va debuta pe 31 martie. În schimb, cel mai așteptat turneu pe zgură al anului este cel de la Roland Garros.

Cele mai așteptate turnee pe zgură din acest an:

  • Charleston (WTA 500): 31 martie – 6 aprilie
  • Stuttgart (WTA 500): 14 aprilie – 21 aprilie
  • Madrid (WTA 1000): 22 aprilie – 4 mai
  • Roma (WTA 1000): 6 mai – 18 mai
  • Strasbourg (WTA 500): 18 mai – 24 mai
  • Roland Garros (Grand Slam): 25 mai – 8 iunie

Zgura este una dintre cele mai interesante suprafețe din tenis. Dacă iarba avantajează sportivii cu serviciu bun, pe zgură se spune că ai nevoie de un bagaj tehnic bun. În plus, jucătorii au nevoie și de rezistență, și de o strategie excelentă.

În 2025, startul se dă la Charleston în tenisul feminin. Acest turneu a luat ființă în 1973 și, de la an la an, a crescut. Nume importante precum Chris Evert, Martina Navratilova, Steffi Graf, Martina Hingis, Justine Henin și Serena Williams l-au câștigat în istorie. La start se vor afla 48 de jucătoare, care vor lupta pentru premiile în valoare de 1.064.510 dolari.

Un punct important din calendarul anului 2025 este și turneul de la Stuttgart. Particularitatea sa este că se joacă în sală. În plus, pe lângă premiile de peste 1 milion de dolari, organizatorii oferă și un bonus ce constă într-o mașină de lux. Cele mai bune jucătoare din lume participă anual la turneul de la Stuttgart. Dacă ne uităm pe lista ultimelor câștigătoare, le putem vedea pe Elena Rybakina, Iga Swiatek, Ashleigh Barty, Petra Kvitova și Karolina Pliskova. Și Simona Halep a participat adesea la Stuttgart, dar nu a putut să câștige trofeul.

blank

Madrid și Roma, cele mai tari turnee înainte de Roland Garros

Turneul de la Madrid, care în trecut a fost patronat de Ion Țiriac, adună la start cele mai bune sportive din lume în fiecare an. 128 de jucătoare iau startul pe tabloul de simplu, iar premiile puse în joc la ediția din 2025 sunt în valoare de 8.963.700 dolari. Simona Halep a avut evoluții excelente la Madrid, turneu pe care l-a câștigat în 2016 și 2017. Anul trecut, competiția de la Madrid a fost câștigată de Iga Swiatek, în timp ce în 2023 campioană a fost Aryna Sabalenka.

Citește și  Cele mai bune scaune de birou cu suport lombar

Un alt turneu din categoria WTA 1000, programat în această primăvară, este cel de la Roma. În 2025, premiile puse în joc sunt în valoare de 6.911.032 dolari. Cadrul în care se joacă este unul special, iar la Roma se află unele dintre cele mai frumoase arene de tenis din lume. Crema tenisului se adună aici în fiecare an, iar în trecut competiția a fost câștigată de nume importante. Simona Halep a reușit să obțină trofeul în 2020. Remarcata ultimilor ani a fost, însă, Iga Swiatek, care s-a impus în trei din ultimele patru ediții.

Roland Garros începe pe 25 mai

Pe 25 mai se va da startul turneului de la Roland Garros, un turneu de la care românii au numeroase amintiri plăcute. Este și primul turneu de Grand Slam câștigat în carieră de Simona Halep, după finala cu Sloane Stephens. Pe zgura de la Paris s-au scris multe file din istoria tenisului. Ce-i drept, ultimele ediții nu au avut surprize, iar Iga Swiatek este campioana din 2022, 2023 și 2024. Iga Swiatek a câștigat patru din cele șase ediții la care a luat startul, astfel că interesul este uriaș și pentru turneul din 2025.  Vestea bună pentru adversarele sale este că poloneza nu mai este favorita numărul 1 la pariuri în acest sezon, cotele fiind următoarele:

  • Aryna Sabalenka – 3.10
  • Iga Swiatek – 5.00
  • Coco Gauff – 9.00
  • Madison Keys – 9.00
  • Elena Rybakina – 10.00

 

blank