Life

Sex în public. Cele mai bune locuri în care nu veţi fi surprinşi

Partidele de amor în dormitor, cu luminile stinse, pot deveni plictisitoare. Aduceţi puţină adrenalină în viaţa voastră şi renunţaţi, din când în când, la confortul oferit de propria casă. Sexul în public este una dintre fanteziile sexuale cele mai frecvente, chiar dacă nu este mereu recunoscută. Pentru mulţi însă, rămâne doar la stadiul de fantezie, din cauza lipsei de curaj. Dacă voi doi vă număraţi printre cuplurile lipsite de inhibiţii, mereu în căutare de aventuri, treceţi la fapte. Tot ce trebuie să faceţi este să alegeţi un loc ferit de ochii curioşilor şi, nu uita, dacă te temi de situaţii jenante, renunţarea la haine este opţională.
Sexy couple passion
 
Toaletă publică
Dacă sunteţi începători şi vă temeţi că veţi fi surprinşi, unul dintre cele mai sigure locuri este toaleta unui bar sau a unui local, de preferinţă unul nu foarte aglomerat. Având în vedere că spaţiul este destul de limitat, puteţi opta pentru o poziţie în picioare. Faţă în faţă, încolăceşte-ţi piciorul în jurul lui şi trage-l aproape de tine. Dacă oboseşti, iubitul îţi poate sprijini piciorul cu mâna. Nu numai că vă permite să vă priviţi în ochi şi să vă sărutaţi, dar această poziţie este ideală pentru câteva clipe de intimitate oriunde în afara dormitorului.
 
În parc
După lăsarea întunericului, parcurile pot fi locurile ideale pentru câteva clipe de intimitate. Serile de primăvară petrecute pe o bancă pot fi extrem de romantice, dar şi incitante. Banca poate fi locul ideal pentru o poziţie femeia deasupra. Nu numai că e simplă, dar, ca orice poziţie în care femeia stă deasupra, te poate duce cu uşurinţă spre orgasm. Aşază-te peste iubitul tău, cu spatele la el, şi fii tu cea care decide ritmul şi unghiul de penetrare. 
 
În lift
Ce aţi zice să blocaţi liftul între etaje pentru câteva momente de pasiune? Nu vă lăcomiţi însă şi alegeţi o partidă scurtă pentru a nu agita vecinii. Nu renunţa la haine şi optaţi pentru o poziţie în picioare. 
 
Pe balcon
Dacă nu aveţi un balcon luminat şi vecini curioşi, atunci acesta poate fi locul perfect pentru puţină adrenalină în doi. Aerul curat şi vântul simţit pe pielea goală vă vor face partidele de sex mult mai interesante. Tot ce trebuie să faceţi este să aşteptaţi lăsarea întunericului pentru a vă asigura că nu veţi fi văzuţi. Ca poziţie, optaţi pentru doggy style. Rapidă şi simplă, această poziţie vă permite câteva minute de plăcere oriunde şi oricând. În plus, oferă satisfacţie garantată. În picioare, cu spatele spre partener, apleacă-te. Această tehnică permite stimularea punctului G şi favorizează o penetrare adâncă. Iubitul tău va avea mâinile libere pentru atingeri fierbinţi.  
 
Pe plajă
Se apropie 1 mai şi dacă v-aţi făcut planuri să sărbătoriţi pe plajă, atunci trebuie să profitaţi din plin de experienţă. Plaja este unul dintre cele mai romantice locuri dar şi cele mai populare pentru a face dragoste. O plimbare sub stele nu numai că vă va stârni cheful pentru amor dar vă va ajuta şi să descoperiţi locuri ferite pentru momente intime. 
 
Cabina de probă
Iubitul te însoţeşte la cumpărături? Atunci invită-l în cabina de probă pentru a te putea admira când probezi o lenjerie sexy şi lasă pasiunea să vă cuprindă. Atenţie, însă! Bucuraţi-vă de momente cât mai discret şi în linişte pentru a nu atrage atenţia vânzătorilor sau a clienţilor.
blank