Life, Stiri, Ultima Ora

S-a inventat „BOMBOANA-DEODORANT”, care NEUTRALIZEAZĂ mirosul de transpiraţie şi parfumează

Ventsislav Peicev, un cofetar bulgar, a creat „Deo Perfume Candy”, bomboana care neutralizează mirosurile corporale şi le înlocuieşte cu un delicat parfum de trandafir. Parfumul durează aproximativ şase ore, în funcţie de greutatea consumatorului, dar şi de numărul de bomboane consumate.

1456943-usta-pery-cukrik-deo-perfume-candy-crop-465x390

Potrivit AFP, citat de Agerpres, inventatorul s-a bazat pe lucrările cercetătorilor japonezi care au demonstrat că uleiul de geraniu, un compus eteric cu miros de trandafir, folosit în parfumerie şi în cosmetică, nu este dizolvat în timpul digestiei şi este secretat direct prin piele. Uleiul de geraniu, spune el, are acelaşi efect ca usturoiul asupra pielii.

Ideea nu este nouă, dar firma Alpi este singura care o exploatează, după ce a sistat fabricarea unei gume de mestecat, bazată pe acelaşi principiu, care nu a avut însă succes. Mica fabrică din Asenovgrad (sud) a început în 2011 să producă primele bomboane parfumate cu ulei de trandafir, esenţă pe care Bulgaria o produce la scare mare.

deoperfumecandy

Firma care şi-a variat ulterior produsele, de la bomboanele moi la cele fără zahăr, intenţionează acum să le exporte, a declarat Peicev. O bomboană parfumată cu ulei esenţial de lavandă se află în prezent în producţie, din dorinţa de a atrage şi clientela masculină.

Deo Perfume Candy a fost premiat la salonul de Invenţii de la Geneva în 2011 şi apoi la salonul Mondial al Alimentaţiei din octombrie la Paris. Produsul este pe punctul de a intra pe piaţa franceză, după ce a fost distribuit deja în SUA şi în alte ţări europene.

blank