Rușii au lansat luni trei bombe aeriene ghidate asupra orașului Harkov, atacurile soldându-se cu cel puțin șase morți și 59 de răniți, inclusiv trei copii, relatează Kyiv Post. Loviturile au afectat o zonă industrială și un cartier rezidențial din districtul Slobidskyi.
Rușii au atacat Harkov s-a soldat cu șase morți și 59 de răniți
Atacurile au avut loc în după-amiaza zilei de 5 octombrie, când cele trei bombe au lovit o zonă industrială și o zonă aflată în apropierea unui bloc de locuințe. În urma exploziilor, zeci de clădiri rezidențiale au fost avariate, precum și o întreprindere civilă și cel puțin 20 de autoturisme.
Oleh Syniehubov, șeful Administrației Militare Regionale Harkov, a anunțat inițial că trei persoane au fost ucise. Victimele erau doi bărbați în vârstă de 62 de ani și un bărbat de 35 de ani.
Ulterior, bilanțul a crescut la șase persoane decedate și 59 de răniți, după ce salvatorii au găsit trupul unei alte victime sub dărâmături.
Trei copii, printre cei uciși de ruși
Printre răniți se află și trei copii. O fată în vârstă de 11 ani se află în stare gravă, în timp ce un băiat de 15 ani a suferit răni moderate. O altă fată de 15 ani a avut o reacție acută de stres în urma atacului.
x
Loviturile au provocat și mai multe incendii. Potrivit autorităților locale, suprafața totală afectată de flăcări a ajuns la aproape 15.000 de metri pătrați.
Harkov este, tot mai des, ținta atacurilor din Rusia
Serviciul de Urgență de Stat al Ucrainei a transmis că bombele au lovit întreprinderi civile și au căzut în apropierea unui bloc de apartamente. În urma atacurilor au izbucnit două incendii de amploare, unul la un depozit și altul la o unitate de producție.
Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, se află în apropierea frontierei cu Rusia și a fost în mod repetat ținta atacurilor aeriene de la începutul invaziei ruse.
În urma atacului de luni, echipele de intervenție au continuat operațiunile pentru evaluarea pagubelor și căutarea eventualelor victime aflate sub dărâmături.

