Actualitate, Featured

Românii din diaspora, plângere penală împotriva revistei „Charlie Hebdo” pentru caricatura cu Halep

Reprezentanții Federației Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) vor să depună o plângere penală împotriva publicației franceze Charlie Hebdo, care a publicat zilele trecute o caricatură cu Simona Halep. Președintele FADERE spune că depune plângerea pentru că și-au permis să se atingă de Halep.

„Am decis să deschidem un proces împotriva redacției „Charlie Hebdo”, pe de o parte pentru că și-a permis să se atingă de Simona Halep, iar pe de altă parte pentru ironizarea comunității de români din Franța. Am remarcat și din alte ocazii că astfel de cmapnii mediatice – Italia, de exemplu – au un efect dezastruos împotriva comunității de români care locuiește acolo. Nu am dori ca acest lucru să se întâmple și în Franța. Știm că e o comunitate de români harnici, muncitori, care au o imagine bună”, a spus președintele FADERE, Daniel Țecu, la Antena3, potrivit mediafax.

Precizările vin după ce revista satirică franceză Charlie Hebdo a publicat recent o caricatură prin care ironizează victoria Simonei Halep de la Roland Garros, în care aceasta apare strigând „Fier vechi! Fier vechi!”.

În imagine, Simona Halep este desenată având trofeul în brațe și strigând „Fier vechi! Fier vechi!”.

Publicaţia franceză Charlie Hebdo este un săptămânal satiric, nonconformist, cunoscut pentru caracterul său profund antireligios şi pentru caricaturile cu profetul Mahomed, pe care le publică în mod regulat.

blank