Administratie Locala, Featured

Primăria Capitalei vrea să cheltuiască aproape 2,8 milioane de lei pentru monitorizarea zgomotului

Aceasta este concluzia unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care va avea loc joia viitoare, potrivit News.ro.

Aceste staţii ar urma să fie amplasate în câte trei locaţii din fiecare sector în zonele cu trafic rutier intens, alte două staţii în zonele linişte, o staţie într-unul dintre parcurile mari din Bucureşti şi alte patru staţii lângă spitale şi şcoli.

Având în vedere că expunerea populaţiei la un nivel de zgomot ridica constituie un factor de disconfort care influenţează starea de sănătate a populaţiei, cunoaşterea nivelului de zgomot facilitează adoptarea măsurilor necesare diminuării nivelului de zgomot. Utilizarea unui sistem de monitorizare a zgomotului în locaţii reprezentative pentru mediul urban serveşte atât informării populaţiei, cât şi validării hărţilor de zgomot, întrucât sistemul permite înregistrarea continuă a nivelului de zgomot”, se arată în proiectul de hotărâre.

Municipalitatea a mai achiziţionat şi în 2006 un astfel de sistem de monitorizare a zgomotului, alcătuit din 15 staţii fixe şi modulul de transmisie. Ele au fost atunci amplasate în tot oraşul.

Pe parcurs, însă, au început să apară probleme cu sistemul şi nefuncţionalităţi care au fost generate mai ales de vechimea echipamentelor. Softul sistemului are mai mult de 10 ani vechime, este depăşit, iar staţiile au nevoie de schimbare a pieselor.

Astfel, noul sistem ar urma să fie format din 25 de staţii noi de monitorizare a zgomotului. Câte trei dintre ele vor fi montate în fiecare sector, în zonele cu trafic rutier intens, alte două în zonele liniştite, respectiv în Parcul Carol şi în Parcul Tineretului, una într-unul dintre parcurile mari din Bucureşti, respectiv în Parcul Herăstrău, şi alte patru lângă şcoli şi spitale.

Investiţia pentru noul sistem se ridică la aproximativ 2,8 milioane de lei.

Municipalitatea explică necesitatea achiziţionării acestor staţii de monitorizare a zgomotului prin faptul că specialiştii trebuie să realizeze hărţile de zgomot pentru Capitală, acestea având rolul de a evalua expunerea populaţiei la poluarea fonică.

blank