Povestea
Life

Povestea conform căreia romii au mâncat lebedele de la Viena este falsă. Sociologul Gelu Duminică dezminte istorisirea

Povestea potrivit căreia în anii 1990 romii ar fi mâncat lebedele de la Viena este reluată de anumite publicații iar și iar, deși istorisirile sunt cât se poate de false, o spune sociologul Gelu Duminică.

Povestea a apărut în 1990, atunci când s-a scris că lebedele de pe un lac din Viena au fost mâncate de romi. Mai târziu, în 2003, aceeași poveste a fost reluată de tabloidul The Sun, care a pus titlul articolului: „Friptură de lebădă: Imigranţi care fură păsările Reginei pentru grătar”.

Romii nu au mâncat lebedele Reginei

În articolul din The Sun se scria că braconierii fără milă din taberele de refugiați din estul Europei ademeneau păsările regale britanice protejate de lege pentru a le prăji la grătar.

Apoi, articolul continuă: „Poliţia a tăbărât peste o bandă de imigranţi şi i-a prins cu mâinile pline de sânge în timp ce se pregăteau să gătească două lebede regale. Imigranţii tocmai prăjeau o raţă, în Parcul Beckton, din estul Londrei, dar cele două lebede au fost găsite ascunse într-o pungă, pregătite să fie făcute friptură. Descoperirea de săptămâna trecută confirmă temerile potrivit cărora imigranţii halesc cu regularitate păsările Reginei”.

Potrivit sociologului Gelu Duminică, articolul cu romii mâncând lebedele este un fake news promovat constant de The Sun.

„După o anchetă realizată de către Comisia națională de etică și deontologie din UK (PCC), The Sun a fost obligată să aducă o dezmințire. Chiar dacă articolul original a fost publicat pe prima pagină, dezmințirea a fost publicată, cu litere mici, în pagina 41…

Fake news-ul în cauză a fost confirmat și de autoritățile austriece (chiar și de ambasadorul Austriei la București, care a ieșit, la un flashmob, să danseze cu tinerii romi „Dansul Lebedelor” și să împartă trecătorilor copane de pui făcute la grătar).

Nimic nu a contat, și mitul urban rezistă și acum”, a scris Gelu Duminică în urmă cu un an, potrivit newsweek.ro.

Românii acuzați că au mâncat lebede

Aceeași poveste a fost publicată de The Sun în anul 2008, când mai mulți imigranți români au fost acuzați că ar fi omorât pentru consum câteva lebede care aparțineau reginei Marii Britanii. Deoarece la fața locului a fost găsită o biblie în limba română, jurnaliștii britanici au considerat că misterul este ușor de dezlegat și au dat vina pe români.

blank