Avand in vedere ca in ultima perioada, activitatea Primariei Municipiului Bucuresti precum si activitatea Primarului General au devenit subiectul predilect al opozitiei, in special a PNL – care a ales PMB ca tema de atac in batalia pe functii din interiorul PNL-, in dorinta de a construi inca de pe acum o campanie politica mincinoasa si denigratoare, terfelind proiectele si initiativele actualei Administratii, reamintim faptul ca in ultimii doi ani, datorita Primarului General, in Bucuresti s-au realizat o serie de demersuri in premiera, menite sa imbunatateasca atat aspectul Capitalei cat si viata bucurestenilor:
Pentru prima data in istoria Bucurestiului, Municipalitatea a oferit domeniului sanatatii un buget record, de 111 milioane de euro, suma care reprezinta, comparativ cu ultimii cinci ani, o dublare sau chiar triplare a fondurilor alocate spitalelor.
Aceasta suma este menita sa sprijine atat modernizarea, dotarea si reabilitarea celor 19 spitale aflate in administrarea Municipalitatii, cat si desfasurarea actului medical in conditii moderne, la cele mai inalte standarde.
Mai mult decat atat, in premiera pentru Bucuresti, Primaria Capitalei va achizitiona anul acesta aproximativ 500 de locuinte destinate medicilor. Acest demers, cumulat cu fondurile acordate spitalelor, este menit sa opreasca ‘exodul’ medicilor profesionisti si sa creeze conditii ultramoderne de tratament pentru bucuresteni.
Un simplu studiu comparativ al bugetului ASSMB din ultimii ani, cand PNL (PDL) a avut majoritate in Consiliul General, demonstreaza clar ca domeniul sanatatii nu a beneficiat de actiuni concrete ale opozitiei si nici nu a fost pe lista de prioritati a PNL, care, fiind majoritar in CGMB, ar fi putut sa aduca modificari semnificative in acest domeniu:
Pentru conformitate, va informam ca, de-a lungul anilor, bugetul Administratiei Spitalelor, (infiintata in anul 2009) a fost dupa cum urmeaza:
Buget ASSMB 2009 – 2016 – 326,6 milioane euro ( pentru 8 ani)
Buget ASSMB 2017 – 2018 – 172 milioane euro( pentru 2 ani)
Se poate lesne observa ca, in doar doi ani, actuala administratie a alocat sanatatii un buget care reprezinta mai mult de jumatate din suma alocata acestui domeniu in ultimii opt ani!
O alta premiera o constituie componenta sociala, care pana la actuala Administratie nu a constituit altceva decat un cumul de declaratii sforaitoare, fiind un domeniu subfinantat.
Buget DGASMB 2004 – 2016 – aprox. 73 de milioane de euro ( 13 ani)
Buget DGASMB 2017 – 2018 – aprox. 130 milioane de euro.( 2 ani)
Astfel, in ultimii doi ani s-a acordat asistentei sociale aproape dublul sumei acordate de opozitie in ultimii 13 ani!
Actuala administratie acorda in prezent stimulente pentru peste o suta de mii de bucuresteni, atat celor care se inscriu in categoriile vulnerabile (copii si adulti cu handicap, persoane varstnice) precum si celor care, cu ajutorul acestor stimulente, isi imbunatatesc calitatea vietii: familii monoparentale, tinerii casatoriti, tinerii care isi intemeiaza o familie, sau cuplurile care isi doresc copii si au nevoie de proceduri speciale, cum ar fi fertilizarea in vitro, si pentru care Primaria Capitalei acorda vouchere in valoare de 13.800 lei/cuplu. De asemenea, chiar zilele acestea, s-a aprobat in Consiliul General un alt proiect prin care Primaria Municipiului Bucuresti, prin Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti va derula un program de acordare a voucherelor ‘Materna Bucuresti’ prin care se acorda un ajutor financiar de 2.000 de lei femeilor gravide din Bucuresti, pentru achitarea serviciilor medicale si a medicamentelor.
De fapt, se poate observa cu usurinta ca politicienii de dreapta au fost, intr-o forma sau alta, la carma Bucurestiului, fie ca au fost viceprimari, consilieri generali in majoritate, sau chiar primari. In aproape 30 de ani, nu s-au inregistrat modernizari capitale in Bucuresti, bugetele si obiectivele de investitii fluctuand in functie de interese: fie ca s-au schimbat sute de mii de tone de borduri, fie ca s-au ignorat flagrant nevoile imperioase ale Bucurestiului (infrastructura, sanatate, social, cultura etc.), Capitala Romaniei are acum o serie de restante majore, care ar trebui recuperate in cel mai scurt timp.
Concret, Administratia Strazilor, condusa de PDL, a avut timp de 17 ani, un buget total de aproximativ un miliard de euro.
Dupa cum se poate vedea, cifrele demonstreaza ca bani s-au dat, dar rezultatele nu se vad!
Astfel, desi din anul 1999 si pana in anul 2016 s-au tocat aproximativ un miliard de euro pentru asfaltarea si reabilitarea arterelelor Capitalei, adevaratele realizari NU se vad pe strada, in teren. Mai mult decat atat, s-au cheltuit zeci de milioane de euro pentru construirea de piste de biciclete realizate cu bidineaua, iar acum actuala Administratie este aratata cu degetul pentru lipsa acestora.
Cu toate acestea, opozitia isi sterge trecutul cu buretele si arunca in spatiul public scrisori deschise, apeluri sau comunicate dezinformatoare in care condamna lipsa investitiilor in infrastructura si faptul ca in ultimii doi ani nu s-a realizat ceea ce ei nu au facut timp de mai bine 20 de ani pentru Bucuresti.
Actuala administratie a alocat anul acesta nu mai putin de 231 milioane de euro pentru infrastructura rutiera si fluidizarea traficului, dotari, investitii si subventii pentru transport in comun – investitii in lucrari care vor genera diminuarea aglomeratiei in trafic.
De asemenea, pentru imbunatatirea sistemului rutier, semaforizare inteligenta, managementul traficului, a fost alocata suma de 56 de milioane de euro.
Municipalitatea demareaza 14 proiecte de construire de parcari subterane si supraterane, suma alocata pentru inceput fiind de aproximativ 11 milioane de euro.
Reinnoirea parcului auto al RATB reprezinta de asemenea o prioritate pentru actuala Administratie, un bun exemplu în acest sens fiind licitația pentru achiziționarea celor 400 de autobuze noi, Euro 6. Totodata, sunt în pregătire licitațiile pentru achiziționarea a 100 deautobuze cu GNC, a altor 100 de autobuze, de această dată electrice, a 100 de troleibuze și 100 de tramvaie.
Subliniem ca adminstratia PNL (PDL) a achizitionat in jurul anilor 2006, 500 de autobuze fara aer conditionat, iar acum, RATB monteaza sisteme de climatizare pe primele 150 dintre acestea.
Un alt domeniu important, neglijat de vechile administratii ale Capitalei il constituie cel al consolidarii cladirilor cu risc seismic. Astfel, in 27 de ani, s-au consolidat doar 20 de astfel de cladiri, iar actuala administratie a reusit, in mai putin de doi ani, sa inceapa lucrarile de consolidare la 10 cladiri cu risc seismic ridicat, situate in centrul Capitalei. Totodata, in prezent, se intocmeste documentatia pentru expertizarea si proiectarea lucrarilor de interventie/consolidare pentru alte 20 de cladiri si s-a demarat un alt program prin care se vor pune in siguranta inca 100 de cladiri aflate in diverse stadii de degradare.
Mai mult, pe langa faptul ca partidele de dreapta au dispus, timp de aproape doua decenii, de bugete fabuloase, pe care le-au cheltuit dupa bunul plac si cu care ar fi putut sa realizeze investitii semnificative pentru Capitala, au contractat si imprumuturi de 500 de milioane de euro, pe care acum actuala administratie are obligatia sa le refinanteze sau sa le achite.
E arhicunoscut faptul ca, reprezentantii opozitiei aleg sa faca o politica distructiva, desfiintand proiecte si obiective esentiale pentru bucuresteni, fara scrupule. Pentru ei, interesul bucurestenilor nu conteaza, tot ce urmaresc este demolarea si demontarea tuturor initiativelor actualei administratii, indiferent de importanta si rolul lor in viata bucurestenilor.
Proiectele si initiativele Primariei sunt blocate in consiliul general sau denigrate si interpretate tendentios in mod public de catre opozitie, care comunica permanent in spatiul public (pentru a-si justifica activitatea) informatii tunchiate menite sa calomnieze Primarul General si activitatea institutiei pe care o conduce.
Desi de mai bine de 20 de ani in Bucuresti se construiesc statui si monumente de for public, acum opozitia incearca sa acrediteze ideea ca Primarul General, Gabriela Firea, este singurul edil care finanteaza realizarea unor statui in Bucuresti. Subliniem inca o data ca Primarul General, Gabriela Firea, NU a semnat nici un proiect de realizare a unor monumente, ci a continuat proiecte incepute de administratiile anterioare, fiind obligata, conform legii, sa duca la bun sfarsit aceste contracte.
Mai mult decat atat, organizarea unor festivaluri sau concerte reprezinta un alt subiect care se doreste a fi atribuit in mod fals actualei administratii, desi, la o prima vedere obiectiva, se poate constata ca acestea reprezinta evenimente de traditie, organizate de ani de zile si care, datorita reputatiei, beneficiaza de participarea a numerosi artisti de renume din intreaga lume.
Pentru reprezentantii PNL este mult mai simplu ca Primarul General actual sa fie vinovat de tot ce nu s-a facut in ultimii 20 de ani: pornind de la lipsa parcarilor, a cladirilor care nu au fost reabilitate de 29 de ani si pana la iepuri uriasi decorativi (care nu aveau nici o legatura cu Primaria Capitalei), sau targuri de traditie, sesizate brusc de opozitie.
Reiteram faptul ca Primarul General, Gabriela Firea, ii asigura pe bucuresteni ca toate proiectele Primariei Municipiului Bucuresti vor continua, in pofida opozitiei, si ca Municipalitatea Bucuresti are ca prima prioritate dezvoltarea proiectelor menite sa imbunatateasca si sa modernizeze viata in Capitala Romaniei.