Life

PAUL SURUGIU – FUEGO A LANSAT CARTEA AUTOBIOGRAFICĂ, INTITULATĂ „CONFESIUNI. CU SUFLETUL PE SCENA VIEȚII”

Cu o carieră de mai bine de 30 de ani, chiar de ziua lui, Paul Surugiu – Fuego, a lansat cartea autobiografică, intitulată „Confesiuni. Cu sufletul pe scena vieții”, o operă în care oferă detalii și lucruri neștiute despre cariera și viața lui personală. De asemenea, se adresează chiar și haterilor și creionează portretele celor care i-au marcat existența.

Evenimentul de lansare oficială a cărții a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară. O seară memorabilă, un adevărat spectacol, cu momente memorabile și cu mari nume ale culturii adunate la un loc de către artistul care în fiecare clipă a existenței lui se dăruiește publicului și încearcă să impună calitatea, pentru cei care știu să o aprecieze și care au nevoie, în lumea asta complicată, și de o gură de normalitate și de frumos.

În sală au fost prezente nume ca Mirabela Dauer, FeliciaFilip, Corina Chiriac, Ileana Popovici, Stela Enache, Adina Popescu, Sanda Ladoși, Valentina Fătu Pătrașcu, Mioara Velicu, Matilda Pascal Cojocărița, Marina Almășan, Ianna Novac, Alesis și mulți alții. S-a cântat, s-a povestit, s-au spus lucruri admirabile
despre țară, despre situația actuală, despre conștientizare și asumare, întreaga manifestare fiind prezidată de artist și de gazdă, doamna Mireille Rădoi, conferențiar universitar, managerul Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”.
FUEGO A LANSAT CARTEA AUTOBIOGRAFICĂ, INTITULATĂ „CONFESIUNI. CU SUFLETUL PE SCENA VIEȚII”
Prefața volumului este scrisă de Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care îl descrie: „Fuego, deja de câteva decenii încoace, răspândește în jur lumină de adevăr și de dreptate, dar mai ales de bunătate și de iubire. Mesajul său este autentic și este receptat așa de masiv fiindcă este sincer. Preaplinul sufletului său este același cu mesajul operei sale, cântate sau vorbite sau exprimate în alte forme artistice. Iar publicul ales căruia i se adresează simte asta, simte autenticitatea și sinceritatea, simte potriveala de care vorbeam, simte inima vibrând și mintea gândind frumos și curat. Prin toate acestea, marele artist încetează să fie un rapsod local, proiectându-se înspre lume, înspre universalitate.”

Paul Surugiu: ”Cartea ”CONFESIUNI – CU SUFLETUL PE SCENA

VIEȚII” este despre sufletul meu”

Iată ce mărturisește Fuego cu privire la noul volum care poate fi achiziționat online, de pe site-ul Bookzone sau desigur, din librăriile din toată țara.

”Cartea ”CONFESIUNI – CU SUFLETUL PE SCENA VIEȚII” este despre sufletul meu, o autobiografie a simțirilor mele, a convingerilor
și principiilor mele, nu neapărat o autobiografie a vieții mele. Nu aduc nimic de monden în aceasta carte, nu-mi etalez episoade nesemnificative sau picante, ci pur și simplu expun bucuriile și tristețile, gândurile din ani și crezurile la care țin și pentru care lupt în permanență.

Dincolo de acestea, veți cunoaște un fragment din marea cultură românească văzută prin ochii mei … prin portretele conturate de mine celor care mi-au fost și îmi sunt aproape de suflet, care mi-au influențat parcursul și la brațul cărora am stat cu mari emoții.

Eu nu sunt scriitor, știți asta deja. Nu am pretenții de acest gen și nu mă consider vreun exemplu. Cartea lansată de mine nu este despre un
star, despre o vedetă, este despre un puști normal de la Turda, cu un talent la purtător, care a luptat și luptă să facă lumea mai bună și mai frumoasă prin arta sa! Eu asta sunt – băiatul din Ardeal, cu drag de țara lui, cu asumare, muncitor, profesionist, cu dorința de a răzbate și cu singuracredință de a oferi oamenilor calitate!”

blank