Paul Stănescu, Vasile Dîncu
Actualitate, Featured

Paul Stănescu, infectat cu COVID, în izolare la domiciliu

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, s-a infectat cu COVID. Informaţia a fost confirmată la un post de televiziune de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a vorbit la un post de televiziune despre starea lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD, depistat cu coronavirus în urmă cu mai multe zile.

Ciolacu spune despre colegul său că se simte bine, a avut simptome şi se tratează acasă.

„Noi l-am avut pe domnul Stănescu. Da, a avut simptome, s-a tratat la domiciliu, este în ultima perioadă, de marţi poate să iasă”, a declarat Marcel Ciolacu la România TV.

Nu mai târziu de luni, un alt lider important al social-democraţilor fusese depistat pozitiv la testul COVID.

Este vorba de președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu a fost testat pozitiv cu COVID-19
El nu mai fusese prezent la şedinţele de partid de o săptămână, ultima sa apariţie fiind la prezentarea programului de guvernare al PSD.


blank