Actualitate, Stiri

Parchetele care nu vor soluţiona dosarele penale mai vechi de cinci ani, trase la răspundere

Unităţile de parchet, inclusiv DNA şi DIICOT, care nu vor soluţiona dosarele penale mai vechi de cinci ani, într-un termen rezonabil, vor fi trase la răspundere, dacă inspectorii judiciari vor constata că aceste întârzieri au la bază motive imputabile, a hotărât CSM.

judge_hammer_56939900

Inspecţia Judiciară (IJ) din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a efectuat un raport având ca obiect „verificarea măsurilor luate de procurori şi conducerile parchetelor din cadrul Ministerului Public în vederea soluţionării dosarelor penale mai vechi de 5 ani de la data sesizării”. Acest raport a fost aprobat de Secţia pentru procurori a CSM.

Potrivit raportului Inspecţiei Judiciare, una dintre măsurile ce urmează a fi luate este aceea de efectuare a unui control de IJ „în termen de şase luni de la aprobarea prezentului raport, urmând ca în situaţia constatării neluării măsurilor necesare, din motive imputabile, în vederea soluţionării dosarelor penale mai vechi de cinci ani de la data sesizării să fie stabilite răspunderi”.

O altă măsură ce a fost aprobată de CSM, în urma propunerilor venite din parte inspectorilor judiciari, constă în exercitarea unei supravegheri eficiente de către procurorii cu funcţii de execuţie, cu privire la activitatea de cercetare penală realizată în dosarele mai vechi de cinci ani. Aceste lucru se va realiza prin întocmirea de dispoziţii scrise, stabilirea unor termene precise de finalizare a cercetărilor, precum şi verificarea aducerii la îndeplinire a acestor dispoziţii, potrivit mediafax.ro.

blank