Companiile de toate mărimile au trecut prin numeroase dificultăți economice și operaționale în ultimul an, contextul fiind cu atât mai greu de gestionat de către business-urile mici și antreprenorii care și-au deschis afacerea în pandemie. Pentru ei, CEC Bank și Mastercard, alături de Kane Group, au dezvoltat în 2020 inițiativa Localnicii, completată recent cu Pachetul Start-Up LOCALNICII, produsul bancar dezvoltat pe baza nevoilor curente ale antreprenorilor, care oferă zero costuri în primul an, servicii completepentru operațiunile de zi cu zi și o serie de avantaje exclusive.

Ce vă propuneți prin dezvoltarea pachetului Start-Up LOCALNICII?

Bogdan Neacșu, Preşedinte, Director General CEC Bank: La CEC Bank, lucrăm în prezent cu peste 120.000 de clienți persoane juridice, iar marea majoritate sunt afaceri locale. Vrem să fim și mai aproape de afacerile locale, să-i susținem și să-i încurajăm pe acești antreprenori în drumul lor, poate anevoios, de creștere de la zero, a unei afaceri. Mai ales în contextul actual, astfel de proiecte de susţinere sunt cruciale pentru revenirea economiei.

De ce ar opta un antreprenor român la început de drum pentru acest produs bancar?

B.N.:Dacă ne uităm la statistici, aproximativ 20% dintre afaceri eșuează în primul an de activitate, iar una dintre cauze este faptul că business-urile rămân fără lichidități. Pachetul Start-Up Localnicii are zero costuri și comisioane în primul an și foarte multe beneficii incluse (dobândă de 0,1% pentru sumele în lei din contul curent, Internet și Mobile Banking incluse, tranzacții intra și interbancare nelimitate, serviciul de acceptare la plată a cardurilor prin CEC SmartPhone POS, de asemenea fără niciun comision în primul an etc). În medie, cu acest pachet, un antreprenor poate economisi anual până la 1.000 de lei, bani pe care îi poate investi în acțiuni care îi pot genera profit.

Ce alte inițiative aveți pentru susținerea mediului antreprenorial din România?

B.N.:CEC Bank este una dintre puținele bănci cu capital autohton, iar strategia noastră este să devenim banca de casă a antreprenorilor locali. Ne uităm constant la cum le putem face viața mai ușoară antreprenorilor și IMM-urilor, de aceea avem o gamă largă de produse și servicii dedicate lor, inclusiv programe de garantare a creditelor pentru afacerile mici.Iar în această toamnă urmează să lansăm pentru ei și produse care pot fi accesate 100% online, de oriunde și fără niciun drum la bancă.

Cum a început colaborarea cu KANÉ și cum a evoluat către pachetul Start-Up LOCALNICII?

Cosmin Vladimirescu, Country Manager România și Croația, Mastercard: Colaborarea a început odată cu deschiderea locației actuale KANÉ, în 2019, unde am gândit împreună un spațiu dedicat clienților Mastercard, care le oferă o experiență priceless, ca parte a programului nostru Premium & Business.

Anul trecut, imediat după declararea stării de urgență, ne-am unit forțele pentru proiectul #ACUM, prin care un restaurant de fine dining s-a transformat într-o bucătărie comunală, cu un obiectiv dublu: susținerea personalului medical din prima linie, prin mese calde, livrate zilnic gratuit, și susținerea industriei de ospitalitate, prin preluarea stocurilor de la furnizori locali, precum și prin includerea în echipă a angajaților de la alte restaurante care și-au suspendat atunci activitatea. Am derulat atunci și campania dedicată #OmasăDeNeprețuit #Acum, pentru a spori vizibilitatea inițiativei. Cu sprijinul Mastercard, în calitate de partener principal, KANÉ a livrat peste 45.000 de porții de mâncare personalului medical și persoanelor vulnerabile.

Tot pe fondul contextului generat de pandemie a luat naștere și #Localnicii, platforma dezvoltată de KANÉ Group, cu sprijinul CEC Bank și Mastercard, cu misiunea de a încuraja afacerile locale și de a stimula consumul de produse artizanale românești. Alături de partenerii noștri de la CEC Bank, ne-am propus să continuăm acest proiect în zona de business, prin dezvoltarea unui produs bancar dedicat antreprenorilor aflați la început de drum. Pachetul Start-Up LOCALNICII oferă servicii complete pentru operațiunile de zi cu ziși oferă numeroase servicii și avantaje, precum: cont curent și cont de card în lei, cont de salarii, cont de economii, card de debit Mastercard Business, Internet și Mobile Banking și serviciul de acceptare a plăților cu cardul SmartPhone POS, care se activează la cerere și este gratuit în primul an, acces la soluțiile Mastercard (Pachetul pentru Digitalizarea Afacerii Tale, asigurare gratuită pentru cumpărături online și Programul Premium & Business/mymastercard.ro).

Ce alte inițiative aveți pentru susținerea mediului antreprenorial din România?

C.V.:Mastercard a dezvoltat de-a lungul timpului o serie de soluții și servicii care susțin digitalizarea și extinderea micilor afaceri. În vara anului trecut, într-o perioadă de maximă incertitudine, am dezvoltat, alături de Edenred, Sodexoși Up România, în parteneriat cuQriser, „HoReCa Împreună” – un program educațional complex, dedicat profesioniștilor din industria locală, derulat online și live și disponibil gratuit pentru aceștia. Inițiativa a reunit specialiști cu experiență în domeniu, precum și în arii de activitate conexe, cu obiectivul de a le oferi antreprenorilor din HoReCa resurse și instrumente pentru o adaptare rapidă la provocările generate de pandemie, prin identificarea și valorificarea oportunităților de optimizare și creștere a afacerii.

În martie anul acesta, am lansat „Pachetul pentru Digitalizarea Afacerii tale”, o suită de soluții pentru accelerarea transformării digitale, concepută alături de parteneri cu expertiză, pentru a răspunde nevoilor pe care le au antreprenorii și IMM-urile în actualul context. Acestea vin la pachet cu discounturi de preț atunci când sunt achiziționate cu un card Mastercard Business.

Totodată,tehnologiile Mastercard permittransformarea unui telefon mobil într-un terminal de acceptare a plăților cu cardul, înlocuind POS-ul clasic. Astfel,comercianții pot să accepte plata cu cardul direct pesmartphone-uri Android, ceea ce înseamnă o logistică mai simplă, posibilitatea de a face vânzări în orice locație și către un număr mai mare de clienți.

Care este rata de acceptare a plăților cu cardul în rândul business-urilor românești?

C.V.:Putem măsura evoluția comerţului electronic comparând cu ceea ce s-a întâmplat în anii anteriori. Astfel, estimăm că share-ul plăților electronice în PIB a crescut de la 10% – 12% spre 12% – 15%.Însă, în continuare, rata de acceptare a plăților electronice este foarte scăzuta la nivel național, în special în urbanul mic și mediul rural. O măsură eficientă pentru adoptarea plăților electronice la scară largă în România ar fi implementarea legii cashback în varianta inițială, prin care comercianții care depășesc pragul de 10.000 de euro cifră de afaceri anuală trebuie să permită plata cu cardul.

Cum a apărut platforma #Localnicii și ce își propune?

Răzvan Crișan, co-fondator KANÉ Group: Platforma #Localnicii a luat naștere în 2020, în plină pandemie, și a fost gândită ca o mișcare pe termen lung de susținere a noii generații de antreprenori, într-un context incert și în continuă schimbare, care a modificat anumite modele de business și a accelerat tendințe pe care le identificasem de mai multă vreme, si aici ma refer la orientarea către produse locale și o atenție mai mare a unei categorii de consumatori către produse de calitate, care au în spate procese de producție artizanale și abordări de business sustenabile. Prin inițiativele sale de promovare si prezentare a artizanilor locali (Cutia cu Localnici, serialul Localnicii, meniurile de delivery și localnicii.ro), campania #Localnicii și-a propus o mapare a produselor locale create de antreprenori apăruți în ultimii ani, pornind de la ingrediente de foarte bună calitate, cu identitate de brand atractivă și o filozofie sănătoasă și sustenabilă de business. Credem mult în antreprenorii care sunt responsabili și care au grijă de comunitatea din care fac parte și, tocmai din acest motiv, căutăm să îi cunoaștem cât mai bine pe cei pe care-i alegem sa facă parte din proiect.

Care sunt rezultatele obținute până acum, ce feedback ați primit de la antreprenorii implicați în program („Localnicii”) și ce planuri aveți pentru viitor?

R.C.:De la lansare și până în acest moment, campania #Localnicii a adus împreună peste 100 de antreprenori locali, și numărul lor este în continuă creștere. Dintre aceștia, peste 70 și-au regăsit produsele în Cutia cu Localnici care, începând cu prima ediție, din decembrie 2020, a generat vânzări de peste 35.000 de produse. În această toamnă lansăm încă două ediții – Cutia cu Localnici de casă nouă și cea pentru sărbătorile de iarnă – continuând, astfel, să descoperim și să facem cunoscuți noi Localnici.

În plus, anul acesta continuam serialul #Localnicii, în care acești antreprenori locali își spun poveștile și inspiră prin optimism, cu încă două sezoane a câte 12 episoade, iar la final de an ne-am propus să aducem laolaltă toți acești antreprenori pe localnicii.ro, într-o comunitate cât mai mare, sub forma unei hărți a afacerilor locale, cu acces direct către platformele lor de vânzare.

Dincolo de produse, însă, acest proiect este despre oameni, pe care îi aducem împreună prin intermediul campaniei, și între care ne dorim să se nască din ce în ce mai multe idei și proiecte colaborative. De altfel, implicarea CEC Bank și Mastercard este un exemplu excelent de conexiune care poate lua naștere în urma unei astfel de inițiative și din care toată lumea are de câștigat. Ne dorim, pe termen lung, sa creăm o comunitate de antreprenori din care să se nască și mai multe proiecte și idei care, împreună, vor duce la creșterea inițiativelor locale, popularizarea produselor artizanale românești și a oamenilor creativi care sunt răspândiți prin toate colțurile din țară.

Ca antreprenor cu experiență, cum apreciați inițiativa CEC Bank și Mastercard de a dezvolta pachetul Start-Up LOCALNICII, creat special pentru antreprenorii români aflați la început de drum?

R.C.:Un design de serviciu bancar centrat pe antreprenorii aflați la început de drum și care îți deschide porțile către un întreg ecosistem de care orice afacere are nevoie. Nu îți oferă doar bani, ci îți facilitează anumite acțiuni și îți poate ușura foarte mult munca și reduce din costuri, prin soluții precum transformarea telefonului mobil într-un POS – acesta este pachetul Start-Up LOCALNICII. Piața serviciilor bancare este considerată, în general, de către antreprenori, ca fiind destul de rigidă și mulți dintre ei nu se regăsesc în pachetele și soluțiile financiare prezente pe piață. Din acest punct de vedere, am convingerea că orice produs nou, gândit cât mai aplicat pe nevoi reale, este binevenit. Cred că acest produs bancar reprezintă exemplul perfect despre cum trebuie să arate serviciile financiare de acum înainte și are toate ingredientele majore: se mulează pe tehnologii existente, este un serviciu colaborativ și parte a unui ecosistem și, înainte de orice, este gândit din primul moment cu antreprenorul/clientul în minte.