Orientul Mijlociu se confruntă cu o criză de apă fără precedent, iar mai multe părți ale acestuia riscă să devină nelocuibile. Regiunea a fost în ultima vreme martora unei secete atât de puternice și a unor temperaturi atât de ridicate încât acestea abia puteau fi tolerate de oameni. Din cauza schimbărilor climatice și a gestionării necorespunzătoare a apei, previziunile pentru viitorul acestei resurse vitale sunt sumbre, potrivit unei analize CNN.
Feriboturile care odinioară transportau turiștii către insulele mici din lacul Urmia din Iran stau ruginite, incapabile să se deplaseze, pe ceea ce devine rapid o câmpie sărată. Cu doar două decenii în urmă, Urmia era cel mai mare lac din Orientul Mijlociu, economia sa locală fiind un centru turistic înfloritor cu hoteluri și restaurante.
„Oamenii veneau aici pentru a înota și pentru a folosi noroiul în scopuri terapeutice. În general, se cazau pentru cel puțin câteva zile”, a declarat Ahad Ahmed, un jurnalist din fostul oraș port Sharafkhaneh, în timp ce le arăta jurnaliștilor de la CNN fotografii cu oameni care se bucurau de acest lac în anul 1995.
Procesul de secare al lacului Urmia a fost rapid. Dacă în anii ’90, acesta avea o dimensiune 5.400 kilometri pătrați, în prezent a ajuns la o dimensiune de doar 2.500 kilometri pătrați, potrivit Departamentului pentru Protecția Mediului din Azerbaidjanul de Vest, una dintre provinciile iraniene unde se află lacul Urmia. În prezent, există îngrijorări că acest lac va dispărea în întregime.
Resursele de apă se epuizează în multe părți ale Orientului Mijlociu
Unele țări din Orientul Mijlociu, inclusiv Iran, Irak și Iordania, folosesc cantități uriașe de apă din sol pentru irigații, în timp ce încearcă să-și îmbunătățească independența alimentară, a declarat Charles Islanda, director general în cadrul Institutului Mondial de Resurse (WRI), o organizație globală non-profit de cercetare cu sediul în Washington. Acest lucru se întâmplă pe măsură ce aceste țări se confruntă cu o scădere a precipitațiilor tot mai accentuată.
„Aceste țări folosesc mai multă apă decât este disponibilă în mod obișnuit prin ploaie. Astfel, nivelul apelor subterane scade în consecință, deoarece apa este scoasă din sol mai repede decât cantitățile de precipitații care alimentează bazinul natural”, a explicat Charles Islanda.
O astfel de situație se întâmplă în Iran, unde o vastă rețea de baraje susține sectorul agricol, care consumă aproximativ 90% din apa folosită pe întregul teritoriu al țării.
„Atât precipitațiile în scădere, cât și cererea de apă în creștere din aceste țări determină uscarea multor râuri, lacuri și zone umede”, a mai afirmat Charles Islanda.
Seceta face pământul nelocuibil, alimentează furia oamenilor și duce la moarte
Consecințele diminuării apei sunt cumplite, pentru că anumite zonele din Orientul Mijlociu ar putea deveni nelocuibile. Tensiunile legate de modul de distribuire și gestionare a resurselor de apă, cum ar fi râurile și lacurile, s-ar putea înrăutăți și ar putea conduce la mai multă violență politică.
În Iran, lacul Urmia s-a micșorat în mare parte, deoarece atât mulți oameni l-au exploatat atât de mult, încât unele dintre barajele construite în principal pentru irigații au redus debitul de apă din lac.
Problemele cu apa ale Iranului sunt deja o problemă mortală. În luna iulie, în decurs de doar o săptămână, cel puțin trei protestatari au fost uciși în ciocnirile cu ofițerii de securitate în cadrul demonstrațiilor împotriva deficitului de apă din sud-vestul țării.
Iranul se confruntă cu unele dintre cele mai intense perioade de secetă din ultimele cinci decenii, potrivit serviciului meteorologic de la Teheran.
De asemenea, se preconizează că iernile din Orientul Mijlociu vor deveni mai uscate, cu cât temperatura medie globală va crește din ce în ce mai mult. Astfel, deși verile vor fi mai umede, căldura va compensa câștigurile de apă, potrivit previziunilor publicate în raportul „Cod roșu pentru umanitate” întocmit la începutul acestei luni de grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale (IPCC). O serie de țări rămân fără apă, ca urmare a crizei din Orientul Mijlociu
„Problema este că, odată cu această creștere a temperaturii globale, orice precipitații apă se va evapora instant din cauza căldurii din atmosferă”, a declarat Mansour Almazroui, director la Centrul de excelență pentru cercetarea schimbărilor climatice din cadrul Universității King Abdulaziz din Arabia Saudită.
Acesta mai spune că viitoarele valuri de precipitații nu vor fi neapărat ploi obișnuite, ci vo fi mai mult precipitații extreme, care ar putea să provoace inundații în Orientul Mijlociu precum cele care s-au putut observa în această vară în China, Germania sau Belgia.
„Aceasta este într-adevăr o mare problemă a schimbărilor climatice”, mai remarcă Mansour Almazroui.
De altfel, un studiu realizat de Ministerul iranian pentru Energie a constatat faptul că dispariția lacului Urmia se datorează într-un procent de peste 30% schimbărilor climatice.
Aceste modificări nu au doar un impact asupra cantității de apă disponibilă, ci afectează și calitatea acesteia.
Lacul Urmia este hipersalin, adică este foarte sărat. Pe măsură ce s-a micșorat, concentrația sa de sare a crescut și a devenit atât de extremă, încât utilizarea acesteia pentru irigare dăunează culturilor fermierilor.
Kiomars Poujebeli, un localnic care cultivă roșii, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, vinete și nuci în apropierea lacului, a declarat pentru CNN că apa sărată a fost dezastruoasă pentru producția sa agricolă. „Ziua în care solul va deveni inutilizabil nu este departe”, a declarat acesta.
Cercul vicios și cazul Iordania
În Iordania, una din țările cu cel mai mare deficit de apă din lume, oamenii s-au obișnuit să trăiască cu foarte puțină apă.
Un studiu publicat în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences a arătat că iordanienii vor trebui să reducă la jumătate utilizarea apei pe cap de locuitor până la sfârșitul secolului. Majoritatea iordanienilor cu venituri mici vor fi nevoiți să trăiască cu cel mult 40 de litri de apă pe zi pentru toate nevoile lor, cum ar fi băutul, curățatul, spălarea hainelor și a vaselor. Spre comparație, un american de rând folosește de aproximativ 10 ori mai mult cantitatea respectivă de apă pentru nevoile zilnice.
În multe locuințe din Iordania, apa nu este disponibilă în fiecare zi, a precizat Daniel Rosenfeld, profesor în cadrul Programului de Științe Atmosferice la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
„Iordania trece acum printr-o lipsă critică de apă. Aceasta ajunge în casele iordaniene o dată sau de două ori pe săptămână, iar acest lucru se întâmplă chiar și în capitala Amman”, remarcă profesorul Daniel Rosenfeld.
Nivelurile apelor subterane din anumite părți ale Iordaniei scad cu mult peste un metru pe an, arată studiile, iar valurile de refugiați din multe țări din regiune au exercitat o presiune suplimentară asupra resurselor deja limitate de apă.
Secretarul general al Autorității pentru Apă din Iordania, Bashar Batayneh, a declarat pentru CNN că țara sa are nevoie de mai multe finanțări din partea restului lumii pentru a face față acestei cereri crescute de apă.
„Iordania a suportat sarcina grea a crizei refugiaților sirieni în numele comunității internaționale și a fost profund afectată în ceea ce privește resursele de apă. Refugiații au costat sectorul apei peste 600 milioane de dolari pe an, în timp ce Iordania a primit doar o fracțiune din această sumă din partea comunității internaționale”, a afirmat Bashar Batayneh.
De asemenea, Batayneh a adăugat că Iordania a avut mult mai puține ploi în 2020 decât în 2019, ceea ce a pus în pericol mai mult de un sfert din resursele de apă, reducând în același timp la jumătate sursele de apă potabilă ale țării.
Sistemul fluvial cauzează probleme
Criza de apă din Iordania nu este legată numai de schimbările climatice. Țara se bazează pe sistemul râului Iordan, care traversează și Israelul, Cisiordania, Siria și Libanul, iar barajele care se construiesc de-a lungul râurilor au redus drastic fluxul de apă către Iordania. Țara utilizează, de asemenea, canale pentru a redirecționa apele râului pentru irigare.
Problemele generate de conflictele izbucnite în jurul sistemului fluvial reprezintă o problemă transfrontalieră care este prezentă și în alte părți ale regiunii Orientului Mijlociu, de-a lungul râurilor Tigru și Eufrat, precum și în nordul Africii de-a lungul Nilului.
Iordania, Israel și Siria au început să se coordoneze mai bine în ceea ce privește gestionarea sistemului fluvial pe care se bazează, însă tensiunile nu s-au stins. Experții au avertizat de mai mult timp că deficitul de apă, care e accelerat de schimbările climatice, ar putea duce la un conflict mult mai mare între națiunile Orientului Mijlociu.
În aceste condiții, Iordania nu are de ales decât să cumpere cantități mari de apă din Israel, țară care are un program foarte bine centralizat de desalinizare, în care elimină sarea din apa de mare pentru a o face potabilă. Cu toate acestea, procesul de desalinizare consumă cantități uriașe de energie, care nu este încă ecologică și regenerabilă și care se adaugă încălzirii globale, care reprezintă la rândul său un factor principal al deficitului de apă.
Pe măsură ce clima continuă să se încălzească, iar apa devine din ce în ce mai insuficientă, o parte a soluției din Orientul Mijlociu va trebui să implice reducerea consumului de apă în agricultură. Asta poate însemna și schimbarea tipului de alimente cultivate și exportate de agricultori, a mai precizat Rosenfeld.
„În Israel, de exemplu, obișnuiam să cultivăm multe portocale, dar la un moment dat, ne-am dat seama că exportăm apă pe care nu o avem”, a spus Daniel Rosenfeld, adăugând că „culturile ar putea fi, de asemenea, proiectate pentru a fi mai rezistente la căldură și uscăciune”.
La rândul său, Mansour Almazroui, de la Universitatea King Abdulaziz, a spus că barajele ar putea fi mai bine organizate pentru a lua în considerare schimbarea tiparelor de ploaie. Coordonarea privind gestionarea râurilor care curg între țări trebuie să se îmbunătățească, spune Almazroui.
Însă acest lucru nu va putea ajuta un fermier a cărui familie deține aceleași loturi de pământ de câteva generații și nu se poate muta neapărat într-un climat mai umed.
Raad al-Tamami, un irakian în vârstă de 54 de ani, care locuiește în provincia Diyala, la nord-est de Bagdad, se bazează pe râul Diyal, afluent al râului Tigru, pentru aprovizionarea cu apă. Râul Diyal trece printr-un proces de uscare de câțiva ani de zile și l-a forțat pe al-Tamami să-și înjumătățească producția de fructe în cele trei ferme pe care le deține.
El și colegii săi fermieri au inițiat un program de raționare a apei și uneori așteaptă și o lună ca să obțină apă.
Această dependență de mai multă apă pentru a asigura securitatea alimentară ar putea pune în mod ironic în pericol disponibilitatea alimentelor.
„Mulți fermieri, inclusiv eu, se gândesc serios să părăsească această profesie, care este moștenită din tată în fiu, și să înceapă să caute locuri de muncă mai profitabile, care să garanteze un viitor mai bun și mai sigur pentru copiii noștri”, a declarat Raad al-Tamami.