O aplicație COVID, ce poate salva vieți și a fost oferita gratuit statului, funcțională doar la Brașov
Actualitate, Featured

O aplicație COVID, ce poate salva vieți și a fost oferita gratuit statului, funcțională doar la Brașov

DSP Brașov folosește o aplicație anti COVID realizată de studenți Brașoveni. Din cauza numărului uriaș de infectări din ultimele zile, direcțiile de sănătate publică sunt în pragul colapsului. Anchetele epidemiologice sunt tot mai greu de făcut iar pacienții așteaptă cu zilele un sfat de la specialiști.

În unele județe ajută mult studenții la Medicină, care fac muncă voluntară. Situația s-ar putea schimba, spun câțiva informaticieni, care le-au oferit gratuit autorităților o aplicație. Însă doar DSP Brașov o folosește deocamdată.

120 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie fac anchete epidemiologice pentru Direcția de Sănătate Cluj.

Numai sâmbătă, în acest județ s-au înregistrat 273 de cazuri noi de infectare.

Cum funcționează aplicația folosită de DSP Brașov

Lucrurile merg mai bine la DSP Brașov care, încă din aprilie, are la dispoziție o platformă digitală destinată gestionării eficiente a cazurilor de infectare.

Este o aplicație la care au acces infecționistii direcției, laboratoarele de testare, medicii de familie și școlile din județ.

Ana Șestacova, medic de familie: ”Noi putem preveni răspândirea infecției ținând legătura cu pacientul și știind din timp – suntem primii care aflăm – și putem foarte simplu să luăm legătura să îi spunem să stea acasă, să nu iasă din izolare, să nu devină o sursă sau un vector al bolii. E mult mai ușor accesul pacientului la serviciul de sănătate propriu-zis și la aflarea rezultatului”.

Platforma digitală are atașat și un sistem call center care ajută la gestionarea eficientă a miilor de apeluri pentru DSP.

Programul informatic numic 9SOS a fost creat în luna martie de grup de IT-iști voluntari care încă de atunci au oferit pachetul gratis tuturor DSP-urilor din țară și chiar și Ministerului Sănătății.

Gabriel Aftenie, coordonatorul programului 9SOS: ”Au trecut deja 2 luni de zile de când am făcut prezentarea la DSP București și la Ministerul Sănătății și încă așteptăm. Nu știm de ce nu vor să implementeze un sistem care funcționează la Brașov, care a fost oferit gratuit și care ar putea salva vieți”.

Aplicația ar putea fi implementată în maximum 10 zile. Oficialii din Timiș, de pildă, s-au arătat interesați, dar nu au primit undă verde de la Ministerul Sănătății.

Brașovul folosește aplicația pentru că nu a mai așteptat aprobare de la București.

Ministerul Sănătății ne-a transmis faptul că, pentru colectarea datelor și a informațiilor din teritoriu, folosește o platfomă securizată asigurată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.


blank