Life, Stiri

Nostalgicii au ascultat ultimul discurs al tovarăşului Nicolae Ceauşescu

Nostalgicii au ascultat ultimul discurs al tovarăşului Ceauşescu

Nostalgicii au ascultat ultimul discurs al tovarăşului Ceauşescu
Nostalgicii au ascultat ultimul discurs al tovarăşului Ceauşescu

Deşi au trecut 23 de ani de când soţii Ceauşescu au fost împuşcaţi, deşi foarte multă lume îi reneagă, pe el şi pe soţia lui, ca şi pe întreaga familie, mai sunt încă oameni care merg de 26 ianuarie, dată la care „tovarăşul” îşi sărbătorea ziua de naştere, la cimitirul Ghencea din Bucureşti, pentru a-şi aminti de el şi a-i aduce un omagiu.

Dacă ar mai fi trăit, Ceauşescu ar fi împlinit 95 de ani. Şi, an de an, nostalgicii vin aici ca să aducă nişte flori şi să „vorbească” în stilul lor cu acesta.

Toţi îl plâng şi îl deplâng, spunând că a fost cel mai bun preşedinte din toate timpurile şi din toată lumea, că, da, graţie lui, au învăţat carte, au avut o pâine să mănânce, au avut spitale unde să se trateze, fără să dea o căruţă de bani, ca acuma, au avut drumuri pe care să circule, au avut locuri de muncă şi nici nu se ştia ce-i acela şomaj. Conform tradiţiei – de acuma chiar e tradiţie – cei prezenţi la cimitir, la mormântul celui mai iubit fiu al poporului, au ascultat ultimul discurs al acestuia într-o înregistrare la un casetofon vechi. La anul, nostalgicii vor fi iar aici. E drept că, din cauza bătrâneţilor lor, din ce în ce mai puţini. N.M.

blank